Mai multe oficialități ale statului au luat parte, azi, la festivitățile prilejuite de deschiderea noului an școlar

Mai multe oficialități ale statului au luat parte, azi, la festivitățile prilejuite de deschiderea noului an școlar.
Preşedintele Klaus Iohannis a participat la festivitatea de deschidere a anului şcolar la Colegiul Național ” Horia, Cloșca și Crișan” din Alba iulia.
Cu acest prilej șeful statului a subliniat că educaţia reprezintă „temelia unei naţiuni puternice, moderne şi unite”. El a afirmat, însă, că în ultimii ani reformele au stat mai degrabă sub deviza „Un pas înainte şi doi înapoi”.
Președintele a mai declarat că nu pot fi obţinute rezultate bune atât timp cât legile sunt modificate des.
Și prim-ministrul Viorica Dancilã a transmis un mesaj cu prilejul noului an de învățământ arătând că actul de educație este fundamental pentru evoluția oricărei societăți, iar România face pași importanți în dezvoltarea sa ca furnizor al unui sistem de educație de calitate, modern, în acord cu tendințele europene și care sã rãspundã provocărilor pieței muncii.
La rândul său, ministrul Educației, Valentin Popa, a fost prezent în Harghita, la începerea noului an școlar.
Acesta a participat la festivitățile de deschidere a noului an școlar organizate la Colegiul Naţional „Octavian Goga” din Miercurea Ciuc și Şcoala Gimnazială ”Marton Aron” din Sândominic.
Valentin Popa a arătat că elementul esenţial al creşterii calităţii educaţiei este „în mâna” profesorilor, care trebuie să facă lecţiile atractive, pentru ca elevii să vină cu drag la şcoală.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Aproape 25.300 de firme au fost radiate ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aproape 25.300 de firme au fost radiate ...

Parteneri