Dosar penal în cazul exploziei de la școala din Voiniceni

Poliția Mureș a deschis un dosar penal pentru două infracțiuni în cazul exploziei de la școala din Voiniceni, a declarat pentru Radio Tîrgu-Mureș purtătorul de cuvânt al IJP Mureș, insp. de poliție Emanuela Rugină:

În cauză, polițiștii desfășoară activități în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul, urmând a fi efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neluare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și vătămare corporală din culpă.

Cercetări la fața locului efectuează și o echipă a Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureș, a declarat pentru Radio Tîrgu-Mureș, inspectorul șef al ITM, Eva Man:

O echipă s-a deplasat la locul evenimentului în vederea cercetării tuturor cauzelor care au dus la acest nefericit eveniment. Așteptăm să verificăm toate fișele de protecție de instructaj și ulterior se va stabili care e cauza acestui eveniment.

Explozia a produs panică între elevi, dar și între părinții acestora:

Toți elevii de la școala generală din Voiniceni au fost trimiși acasă, întrucât distribuitorul de gaz a început verificarea întregii instalații, urmând să recupereze orele pierdute pe parcursul semestrului.
La fața locului s-a deplasat subprefectul județului Mureș, Nagy Zsigmond:

Important este ca să se facă cât mai repede verificările pentru ca procesul de învățământ să poată fi reluat cât mai repede. Acesta e lucrul cel mai important. În rest, ancheta va stabili care a fost cauza incidentului.

Sala de clasă unde s-a produs explozia, în care învață elevii din a V-a și a VI-a, a fost închisă, urmând ca instalația de gaz să fie complet refăcută.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

O inimă şi un ficat au fost transportate...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Misiunea contra-cronometru a Departament...

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Circulație îngreunată pe DN 1, în zona P...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul Ge...

Parteneri