Jaf armat la o benzinãrie din Mediaş!
Publicat de radiomures, 10 noiembrie 2009, 00:00
Un bãrbat înarmat cu un pistol a furat marţi, dintr-o benzinãrie din municipiul Mediaş, 1.300 de lei, dupã ce a ameninţat-o pe casierã, care a scãpat nevãtãmatã. Deocamdatã nu se cunoaşte identitatea hoţului şi nici dacã pistolul a fost unul real, existând indicii cã ar fi fost unul cu capse.
Poliţiştii sibieni audiazã şi verificã mai multe persoane aflate în baza de date a Poliţiei, pentru a-l identifica pe autorul jafului armat, întrucât realizarea unui portret-robot al acestuia este dificilã, bãrbatul având faţa acoperitã.
Tânãrul angajat al benzinãriei din Mediaş a declarat poliţiştilor cã bãrbatul care l-a ameninţat cu arma era tânãr, avea probabil pânã în 25 de ani şi tenul deschis la culoare, fãrã barbã. Acesta mai spune cã autorul jafului avea o hainã deschisã la culoare, vernil cu dungi negre, blugi de culoare deschisã şi pantofi sau ghete negre. Tânãrul a povestit cã autorul jafului a ieşit imediat din magazin şi a fugit. Împreunã cu colegul sãu, care a venit din spatele clãdirii când a auzit focul de armã, angajatul benzinãriei a sunat la 112 şi cei doi l-au anunţat pe şeful lor, care a venit imediat şi a vizionat imaginile împreunã cu poliţiştii sosiţi la faţa locului.
ªeful Poliţiei Mediaş, comisarul şef Dorin Rãu, a declarat cã mai multe echipaje de Poliţie de la Sibiu şi Mediaş s-au deplasat la locul incidentului, unde au constatat cã benzinãria era dotatã, conform legii, cu sistem de supraveghere, iar imaginile înregistrate au fost stocate, fiind vizionate de cãtre oamenii legii împreunã cu reprezentanţii benzinãriei. Poliţiştii au format un cerc de suspecţi în cazul jafului iar în prezent se fac cercetãri pentru identificarea şi prinderea autorului. De la începutul anului, în mai multe judeţe din ţarã, s-au înregistrat jafuri armate, numai în octombrie având loc douã astfel de evenimente în judeţele Cãlãraşi şi Galaţi.
Sursa: Mediafax, Agerpres