Ciucul pierde în Ungaria, dar rămâne lider
Sport Club Miercurea Ciuc a fost învinsă, luni seara, în deplasare, cu scorul de 7-3 (3-1,2-1,2-1), de formația ungară Ferencvaros-Telekom, într-un meci din Erste Liga la hochei pe gheață. Pentru harghiteni au marcat Panov Constantin (2) și Becze Tihamer.
În ciuda acestui eșec, echipa din Miercurea Ciuc rămâne în frunrea clasamentului, cu 23 de puncte, fiind urmată de Ferencvaros, cu un punct mai puțin.
Următorul joc al ciucanilor este programat vineri, 5 octombrie, pe teren propriu, contra unei alte grupări din Ungaria, Fehervari Titanok.
Într-o altă partidă, disputată luni, la Brașov, Corona a dispus de Hochei Club Gheorgheni, cu 1-0. Brașovenii ocupă cea de-a 5-a poziție, cu 15 puncte, iar formația din Gheorgheni se află pe locul IX, cu 5 puncte.
Valeriu Voaideș