La Braşov s-a discutat viitorul finanţãrilor europene .
Publicat de radiomures, 14 octombrie 2009, 00:00
Experţi din 12 ţãri ale Europei, reprezentând asociaţiile naţionale ale autoritãţilor locale, au discutat timp de douã zile la Braşov viitorul politicii de coeziune dupã 2013, ale cãrei efecte principale rezidã în finanţarea unor proiecte care nu ar gãsi surse de finanţare din bugetele naţionale, în gãsirea unor soluţii comune la probleme comune cu care se confruntã autoritãţile locale şi în sprijinirea parteneriatelor la nivel european. Potrivit directorului general al Agenţiei Metropolitane pentru Dezvoltare Braşov, Dragoş David, indicatorii existenţi nu sunt în mãsurã sã evalueze impactul real al investiţiilor din fondurile structurale la nivel local. El a precizat cã autoritãţile locale cer imperativ Comisiei Europene simplificarea regulilor de accesare şi implementare a proiectelor finanţate prin fonduri structurale, dar şi alocarea finanţãrilor pe proiecte care sã corespundã mai bine nevoilor teritoriale, locale, ale cetãţenilor.
Adrian Munteanu