Măsuri dure pentru limitarea incendiilor de vegetație uscată, în Mureș

Peste 20 de incendii de vegetație s-au înregistrat în primele două săptămâni ale lunii în județul Mureș, comparativ cu 60 astfel de cazuri semnalate de la începutul anului.
Este motivul pentru care Instituția Prefectului Mureș a convocat Comitetul pentru Situații de Urgență pentru a se stabili un plan de acțiune.
S-a decis ca în perioada imediat următoare, atât ISU, cât și Poliția, Jandarmeria, Garda Forestieră și Garda de Mediu să intensifice activitățile de informare și control.
De asemenea, proprietarii de terenuri care dau foc miriștilor vor putea fi excluși de la subvențiile de la APIA, a precizat pentru Radio Tîrgu-Mureș, prefectul județului Mureș, Mircea Dușa:

În ultimul timp, au fost foarte multe incendii la vegetația uscată, sigur incendii produse ca urmare a arderilor provocate de către proprietari și de către cei care dețin terenurile, a miriștilor și a vegetației uscate. Acestea creează disconfort dar și pericol de a produce incendii mult mai mari având în vedere că e secetă. I-am invitat și pe cei de la APIA care, în cazul în care constată că se produs asemenea pagube, să suspende plata subvențiilor.”

Instituția Prefectului Mureș a trimis și o circulară tuturor primăriilor mureșene pentru a se implica în activitățile de informare a populației cu privire la riscurile care apar în urma arderilor necontrolate ale resturilor vegetale.
Potrivit Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mureș, arderea miriștii, a vegetației uscate și a resturilor vegetale se execută numai după obținerea permisului de lucru cu focul.
În caz contrar, organele de control vor aplica sancțiuni contravenționale cuprinse între 1.000 și 2.500 de lei.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu Uifalean Cristian

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9758RON-0.0007
  • usd 0.1170 1 -9.9999

  • chf 5.0948 1 0.0116

  • aud 3.0481 1 0.0161

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Timișoara și-a asigurat prezența în fina...

Stan Lucian | Citeste articolul

CFR Timișoara (foto) a învins-o, marți, ...

Parteneri