Energomur cautã soluţii pentru a opri debranşãrile ilegale!
Publicat de radiomures, 8 octombrie 2009, 00:00
Numãrul exact al debranşãrilor de la sistemul central de termoficare se va cunoaşte abia la începutul sezonului rece, adicã atunci când timp de trei zile consecutiv se vor înregistra temperaturi de 10 grade sau mai puţin, a declarat purtãtorul de cuvânt al Energomur, Bota Edit. Purtãtorul de cuvânt al Energomur a subliniat cã debranşãrile ilegale, adicã fãrã aprobare, constituie contravenţie, dar nu se ştie încã exact ce mãsuri se vor lua împotriva acestor locatari.Bota Edit a precizat cã mai au aprobare pentru debranşare pânã la începerea sezonului rece locatarii din cele 130 de blocuri unde au rãmas pânã la trei apartamente la sistemul centralizat şi pentru care chetuielile de furnizare a energiei termice şi apei calde vor fi foarte mari în aceastã iarnã.
Totuşi, din cele 130 de blocuri 50 nu s-au debranşat încã, ceea ce înseamnã cã Energomur va trebui sã suporte cheltuielile pentru 86 de apartamente rãmase aproape singure în bloc.
Deşi sezonul de încãlzire nu a început oficial, Energomur furnizeazã deja la cerere cãldurã pentru câteva şcoli şi la Clinica de pediatrie distrofici din cartierul Dâmbu Pietros din Tîrgu-Mureş.
Adela Moldovan