Remus Copil REMUS COPIL (1957-2018)
Un hohot de râs uriaș, ăsta era Remus Copil, colegul nostru! Se pensionase de boală, în 2015, deși n-ar fi plecat din Radio el, cel predestinat parcă unui astfel de nume de familie. „Copilul” era, însă, unul din veteranii transmisiilor directe, fiindcă fusese tehnician la Radio Tg. Mureș încă din 1983, adică dinainte de desființarea abuzivă, de către Ceaușești, a stațiilor teritoriale. Remus a revenit la pupitrul tehnic îndată după redeschiderea studioului nostru, în decembrie 1989. Recupera, împreună cu alți vechi meseriași, timpul risipit– vreo cinci ani- fără marea lui pasiune, Radioul. Dacă se întâmpla să faci echipă cu Remus, fie că erai din tehnică, fie că erai din redacție, te încărcai cu pofta lui de viață, te vindecai de angoase, de orice fel de dureri. Pentru că nu-i rezistai! Putea face haz de orice necaz. De-ale lui, în primul rând. De micile noastre ghinioane profesionale, de care, de multe ori, ascultătorii n-aveau habar. Fiindcă, împreună cu Remus, traduceam în viață celebra zicere românească „să facem să fie bine, ca să nu fie rău”. Era preferabil să ai simțul umorului dacă lucrai cu Remus. Adică era păcat să nu îl ai. Fiindcă, vorba unui coleg, lasă că filozofa „profund” și „doct” pe marginea vieții și-a morții, nu v-amintiți că putea să țină speech-uri umoristice și despre o clanță sau despre orice alt lucru banal?! S-a dus, vorba poetului, să moară puțin, un pic prea devreme, la doar 61 de ani. Ne va fi dor să împărțim cu Remus orice poveste, orice victorie ori eșec. Și, da, bucata aceea de slană ex-cep-ți-o-na-lă, cu care el servea orice înfometat. E de notorietate (locală, intraradiofonică) faptul că ea nu lipsea niciodată din rezerva strategică de supraviețuire a celor care, uneori, locuiau mai mult în Radio decât acasă.
