100 de mii de disponibilizări în sistemul bugetar !
Publicat de radiomures, 14 ianuarie 2010, 00:00
Este numărul anunţat chiar de ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, care a subliniat că fiecare instituţie va aplica acest program.
Intenţia guvernului ar putea duce la proteste sindicale de amploare.
Reprezentanţii angajaţilor se plâng că nu cunosc la această oră criteriile, structura şi principiile care vor sta la baza dispobilizărilor.
De altfel, nici numărul exact nu este cunoscut, cifrele vehiculate în ultima vreme au plecat de la 140.000 la sfârşitul anului trecut, însă estimările sunt diverse.
Preşedintele „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu spune că proiectele de acte normative apărute în ultimul timp, care prevăd disponibilizări în educaţie, asistenţă socială, administraţie publică sunt făcute de contabili, nu de experţi.
Liderul sindical a precizat că federaţiile din toată ţara deja strâng semnături pentru declanşarea protestelor în a doua parte a lunii ianuarie.
Guvernul a aprobat deja o ordonanţă de urgenţă care prevede reducerea cu 15.000 a posturilor din învăţământ, în 2010.
De asemenea, urmează a fi disponibilizate 3.000 de posturi din asistenţa socială, respectiv personalul administrativ, nu cel de specialitate, aşa cum precizează reprezentanţii Ministerului Muncii.
Ultimul proiect de acest gen apărut prevede că aproximativ 17.000 de angajaţi din administraţia locală ar putea fi disponibilizaţi în acest an, iar primii concediaţi vor fi cei cu vârstă de pensionare şi cei fără copii. Proiectul de lege limitează numărul funcţionarilor din primării şi consilii în funcţie de numărul de locuitori.
Şi în sectorul feroviar de stat vor fi disponibilizaţi circa 10.300 de salariaţi, provenind de la 13 companii, societatea cu numărul cel mai mare de concedieri propus, de 6.700, fiind CFR Marfă, conform Ministerului Transporturilor.
Sursa : Mediafax