Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Comisia Europeană sprijină România pentru combaterea pestei porcine africane

Comisia Europeană sprijină România pentru combaterea pestei porcine africane

Publicat de MIRELA ROTAR, 7 decembrie 2018, 12:52

România primeşte de la Comisia Europeană un grant în valoare de 34,27 milioane de euro pentru rambursarea a 75% din costurile de combatere a pestei porcine africane, a declarat, azi, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii, Petre Daea.
El a menţionat că valoarea costurilor eligibile estimate de Comisia Europeană pe care România le-a angajat în 2018 pentru măsurile de urgenţă, în urma datelor transmise de autorităţile române, se ridică la 45,705 milioane de euro, iar grantul reprezintă 75% din aceste sume.
Prezenţa virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima dată pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare, însă în acest an virsul s-a extins iar în prezent evoluează 294 de localităţi din 18 judeţe.
Până la acea dată au fost eliminaţi peste 360.000 de porci fiind despăgubiţi peste 7.500 de proprietari, valoarea totală a plăţilor depăşind 205,65 milioane de lei.

A fost străpuns Tunelul Mureni, între halta Mureni și stația Vânători, Mureș
Social miercuri, 15 octombrie 2025, 12:38

A fost străpuns Tunelul Mureni, între halta Mureni și stația Vânători, Mureș

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a anunțat într-un comunicat finalizarea străpungerii Tunelului Mureni, situat între halta...

A fost străpuns Tunelul Mureni, între halta Mureni și stația Vânători, Mureș
Marș la Brașov pentru stoparea violenței împotriva femeilor!
Social miercuri, 15 octombrie 2025, 12:37

Marș la Brașov pentru stoparea violenței împotriva femeilor!

Organizațiile din Rețeaua VIF, pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, organizează la finele acestei săptămâni, a XI-a...

Marș la Brașov pentru stoparea violenței împotriva femeilor!
O dată cu sezonul rece, pneurile de iarnă devin o obligație pentru șoferi
Social miercuri, 15 octombrie 2025, 12:00

O dată cu sezonul rece, pneurile de iarnă devin o obligație pentru șoferi

Iarna şi-a făcut deja simţită prezenţa în unele zone ale ţării, iar conducătorii auto care circulă pe drumuri cu zăpadă, gheaţă sau...

O dată cu sezonul rece, pneurile de iarnă devin o obligație pentru șoferi
A fost arestat tânărul din Topliţa acuzat că a incendiat un imobil folosit ca adăpost de animale
Social marți, 14 octombrie 2025, 19:55

A fost arestat tânărul din Topliţa acuzat că a incendiat un imobil folosit ca adăpost de animale

Tânărul de 25 de ani din municipiul Topliţa, bănuit că ar fi provocat un incendiu la un imobil din oraş folosit drept adăpost pentru animale...

A fost arestat tânărul din Topliţa acuzat că a incendiat un imobil folosit ca adăpost de animale
Social marți, 14 octombrie 2025, 19:34

Braşov: Ambasadorul Indiei caută firme din judeţ care să participe la Comisia Economică Mixtă de la Bucureşti

Ambasadorul Indiei la Bucureşti a lansat, marţi, o invitaţie reprezentanţilor municipalităţii braşovene şi ai Camerei de Comerţ şi...

Braşov: Ambasadorul Indiei caută firme din judeţ care să participe la Comisia Economică Mixtă de la Bucureşti
Social marți, 14 octombrie 2025, 19:20

Braşov: Nou traseu la Vulcanii Noroioşi de la Homorod, vizibil pe Google Maps

Un nou traseu turistic, care pune în valoare zona Vulcanilor Noroioşi din judeţul Braşov şi care poate fi vizibil pe Google Maps, a fost...

Braşov: Nou traseu la Vulcanii Noroioşi de la Homorod, vizibil pe Google Maps
Social marți, 14 octombrie 2025, 15:31

Doi pui de urs orfani au ajuns la Zoo Tg.Mureș

Cei doi pui de urs brun (Ursus arctos) au rămas orfani în urma intervenției din noaptea de 13-14 octombrie, în zona Păsăreni, jud. Mureș ( în...

Doi pui de urs orfani au ajuns la Zoo Tg.Mureș
Social marți, 14 octombrie 2025, 15:16

Inteligența artificială, în prim plan la Conferința Regională de Turism

Miercurea Ciuc va găzdui în 15 și 16 octombrie a patra ediție a celui mai important forum din domeniul turismului pentru profesioniștii din...

Inteligența artificială, în prim plan la Conferința Regională de Turism