Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte – 12 decembrie

Oameni & Fapte – 12 decembrie
Foto: Sursa foto: Publika

Publicat de Corina Muntean, 12 decembrie 2018, 06:00

– Este cea de-a 346-a zi a lui 2018. Au mai rămas 19 zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:56 şi va apune la ora 16:34.

– Azi este „Ziua Internațională a Neutralității”, marcată anual, din 2017, de către Organizația Națiunilor Unite, pentru a sublinia importanța principiilor suveranității și egalității în drepturi ale statelor membre, dreptul lor la integritate teritorială, autodeterminare și respingere a încercărilor de amestec în afacerile interne. Totodată, ziua promovează rezolvarea pașnică, pe cale diplomatică a disputelor internaționale, în așa fel încât pacea și securitatea mondiale să nu fie compromise. Este „Ziua Constituţiei” Federaţiei Ruse şi Ziua Naţională a Republicii Kenya, unde se aniversează proclamarea independenţei din 1963.

Sursa foto: wordpress.com

Sursa foto: wordpress.com

– La 12 decembrie 1098, în timpul Primei Cruciade, oștile creștine au asediat orașul sirian Maarrat al-Nu’man, străpungând pereții cetății și masacrând circa 20.000 de locuitori. După ce a apărut lipsa alimentelor, se relatează că cruciații ar fi recurs la consumarea de carne din cadavre umane.

– Edictul imperial din 12 decembrie 1701 a lăsat românilor din Transilvania libertatea de a îmbrăţişa una din cele patru religii recepte (catolică, calvină, luterană şi unitariană), sau de a păstra credinţa ortodoxă. În 1850 cancelaria imperială de la Viena a ridicat Episcopia Unită de la Blaj la rangul de Mitropolie şi înfiinţa, pe lângă Episcopia de la Oradea, încă două episcopii, la Gherla şi la Lugoj. Primul mitropolit greco-catolic a fost Alexandru Sterca-Şuluţiu. În 12 decembrie 1864 Episcopia ortodoxă de la Sibiu era ridicată la rangul de mitropolie, având în subordine episcopiile de Arad şi de Caransebeş. Mitropolit a fost numit atunci Andrei Şaguna.

– La 12 decembrie 1896 fizicianul italian Guglielmo Marconi a făcut, la Londra, prima demonstraţie publică a radioului, dovedind că se pot produce şi detecta radiaţii electromagnetice, cunoscute astăzi drept „unde radio”, la acea vreme denumite „unde hertziene” sau „unde eterice”. În 1901 a fost transmis primul semnal radio transatlantic: din Anglia s-au emis către Canada cele trei puncte ale literei „S” în limbajul alfabetului morse. Această primă radiocomunicaţie transatlantică a fost realizată de acelaşi fizician Italian, Guglielmo Marconi, după ce tentativa din ziua anterioară eşuase.

– Pictura „Mona Lisa” a lui Leonardo Da Vinci a fost recuperată, la Florenţa, în 12 decembrie 1913, la doi ani de la furtul ei din Muzeul Luvru din Paris, iar în 1925, din motive personale, prinţul Carol al II-lea al României renunţa pentru a treia oară la tron, rămânând în străinătate sub numele de Caraiman. Astfel, la 31 decembrie 1925 Consiliul de Coroană al României va ratifica renunţarea prinţului Carol al II-lea la tron, în favoarea fiului său, Mihai.

– În 12 decembrie 1941 România declara război Statelor Unite ale Americii, la insistenţele Germaniei şi Italiei, în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale şi tot atunci Adolf Hitler anunţa planul de exterminare a evreilor, la o întrunire a Partidului Nazist (Reichsleiter) şi a liderilor regionali de partid (Gauleiteri).

Sursa foto: yannick-le-gal.com

Sursa foto: yannick-le-gal.com

– La data de 12 decembrie 1992 a luat fiinţă formaţia română de muzică folk-pop „Pasărea Colibri”, avându-i în componenţă pe Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Florian Pittiş şi Vladi Cnejevici. În urma unor puternice furtuni ce au avut loc în Europa de Vest, totalul pagubelor fiind evaluat la peste 5 miliarde euro, vasul petrolier „Erika” a naufragiat în largul coastelor franceze la 12 decembrie 1999. Mai multe sute de kilometri de plajă de pe coasta Oceanului Atlantic au fost invadate de „mareea neagră” provenită de pe petrolierul aflat sub pavilion maltez. În 2004 Traian Băsescu, primarul de Bucureşti și candidatul dreptei, câştiga alegerile prezidenţiale, învingându-l pe premierul Adrian Năstase, reprezentantul stângii politice din România.

– La 12 decembrie s-au născut: eroul naţional grec Alexandru Ipsilanti, şef suprem al Eteriei (1792); scriitorul francez Gustave Flaubert (1821); pictorul norvegian Edvard Munch (1863); chimistul elveţian Alfred Werner, laureat Nobel (1866); actorul american de origine română Edward G. Robinson (1893); regizorul japonez de film Yasujirō Ozu (1903); poetul român Virgil Huzum (1905); botanistul român Nicolae Sălăgeanu (1907); cântăreţul şi actorul american de film Frank Sinatra (1915); pictorul şi sculptorul spaniol Antoni Tapies (1923); scriitorul kârgâz Chingiz Aitmatov (1928); scenaristul și dramaturgul britanic John Osborne (1929); istoricul literar, scriitorul şi ziaristul român Marin Bucur (1929); pictorul român Viorel Mărginean (1933); atleta română Iolanda Balaş-Sötér, deţinătoare de record mondial și campioană olimpică (1936); dirijorul franco-italian Roberto Benzi (1937); cântăreaţa americană Connie Francis (1938); scriitorul şi publicistul român Tudor Octavian (1939); cântăreaţa americană Dionne Warwick (1940); muzicologul român Smaranda Oţeanu-Bunea (1941); jurnalistul şi scriitorul român Sorin Preda (1951); eseistul român Dan C. Mihăilescu (1953); omul politic român și cineastul Sorin Ilieşiu (1955); pianistul și compozitorul scoţian David Horne (1970); actriţa română Monica Bârlădeanu (1978) și fotbalistul român Dorin Goian (1980).

– În 12 decembrie au murit: scriitorul, jurnalistul, avocatul şi omul politic brazilian José de Alencar (1877); poetul englez Robert Browning (1892);
compozitorul român Eduard Wachmann, fondator, dirijor şi director al Societăţii Filarmonice Române din Bucureşti (1908); istoricul german Karl Krumbacher (1909); pictorul român George Demetrescu Mirea (1934); regizorul japonez de film Yasujirō Ozu (1963); dramaturgul, prozatorul, poetul şi publicistul român Felix Aderca (1962); actorul român Amza Pellea (1983); chimistul român Ion Zugrăvescu (1989); chimistul român Gheorghe Claudiu Suciu (1990); poetul şi prozatorul român Victor V. Martinescu (1994); actriţa română Ileana Predescu (1996); romancierul american Joseph Heller (1999); actorul francez Jean Richard (2001); sculptorul român Vasile Gorduz (2008); cântăreaţa română Mălina Olinescu (2011); actorul american Tom Laughlin (2013); actriţa americană de film Audrey Totter (2013) și artista plastică română Ala Jalea Popa, fiica sculptorului Ion Jalea (2017).

Septimiu Cioloboc

Bărbat mort în accident rutier, între Brașov și Feldioara
Eveniment joi, 2 octombrie 2025, 10:24

Bărbat mort în accident rutier, între Brașov și Feldioara

Victima avea 65 de ani, iar decesul a fost constatat la locul accidentului, de personalul medical. Evenimentul rutier a avut loc pe DN 13 și au fost...

Bărbat mort în accident rutier, între Brașov și Feldioara
Cinci spectacole de teatru, masterclass-uri, expoziţii şi proiecţii de filme animate la Festivalul DbutanT de la Sfântu Gheorghe
Eveniment miercuri, 1 octombrie 2025, 16:43

Cinci spectacole de teatru, masterclass-uri, expoziţii şi proiecţii de filme animate la Festivalul DbutanT de la Sfântu Gheorghe

Cinci spectacole de teatru, cinci masterclass-uri, expoziţii, proiecţii de filme de animaţie şi lansări de carte vor avea loc în cadrul celei...

Cinci spectacole de teatru, masterclass-uri, expoziţii şi proiecţii de filme animate la Festivalul DbutanT de la Sfântu Gheorghe
A început festivalul studențesc Medifun, la Târgu Mureș
Eveniment miercuri, 1 octombrie 2025, 11:10

A început festivalul studențesc Medifun, la Târgu Mureș

Cel mai mare festival-concurs studențesc din România, Medifun, a început astăzi, la Târgu Mureș, aducând împreună sute de tineri din toată...

A început festivalul studențesc Medifun, la Târgu Mureș
Ziua Naţională a Luptei împotriva Cancerului de Sân | Palatul Cotroceni – iluminat în roz
Eveniment miercuri, 1 octombrie 2025, 07:36

Ziua Naţională a Luptei împotriva Cancerului de Sân | Palatul Cotroceni – iluminat în roz

Palatul Cotroceni va fi iluminat în roz, astăzi, cu prilejul Zilei Naţionale a Luptei împotriva Cancerului de Sân, iar la eveniment va participa...

Ziua Naţională a Luptei împotriva Cancerului de Sân | Palatul Cotroceni – iluminat în roz
Eveniment marți, 30 septembrie 2025, 19:15

Festivalul Dovleacului de la Sovata ajunge la ediţia a X-a

Primăria Oraşului Sovata a anunţat, astăzi, că organizează ediţia a X-a a Festivalului Dovleacului, în perioada 10-12 octombrie. Programul va...

Festivalul Dovleacului de la Sovata ajunge la ediţia a X-a
Eveniment marți, 30 septembrie 2025, 18:52

Primul Festival ‘Halloween în Cetate’ de la Sighişoara

Turnurile şi casele istorice din incinta Cetăţii Medievale a Sighişoarei vor fi colorate prin proiecţii de lumini şi umbre, instalaţiile...

Primul Festival ‘Halloween în Cetate’ de la Sighişoara
Eveniment marți, 30 septembrie 2025, 16:56

Astra Film Festival 2025 (Sibiu, 17-26 octombrie) cu documentare ce explorează temele lumii contemporane

Filmele din selecția oficială AFF2025 concurează în cinci secțiuni competiționale: România, Europa de Est, Voci Emergente, DocSchool și,...

Astra Film Festival 2025 (Sibiu, 17-26 octombrie) cu documentare ce explorează temele lumii contemporane
Eveniment marți, 30 septembrie 2025, 16:31

Zilele Filmului Maghiar, în 17 localități din Transilvania

Aproape 50 de lungmetraje și scurtmetraje – filme artistice, documentare și de animație, o selecție a celor mai bune producții maghiare...

Zilele Filmului Maghiar, în 17 localități din Transilvania