Preşedintele Klaus Iohannis consideră regretabilă decizia Parlamentului britanic privind acordul pentru Brexit

Preşedintele Klaus Iohannis consideră regretabilă decizia Parlamentului britanic privind acordul pentru Brexit, negociat de premierul Theresa May.

Într-o declaraţie de presă, şeful statului român a apreciat că Guvernul Marii Britanii trebuie acum să-şi clarifice poziţia, pentru a se şti ce se întâmplă cu această ţară în continuare. Klaus Iohannis afirmă că nu s-au epuizat procedurile care pot duce, într-un final, la aprobarea acestui acord, iar asta ar fi, în opinia sa, soluţia cea mai bună.

În privinţa românilor care muncesc şi trăiesc în Regatul Unit, preşedintele Iohannis a dat asigurări că România este pregătită pentru orice scenariu şi că drepturile lor vor fi respectate.

Klaus Iohannis: Foarte mulţi români au rude şi prieteni care muncesc sau trăiesc în Marea Britanie şi îşi pun întrebarea: ce se întâmplă cu românii noştri din Marea Britanie? În cazul în care, în final, se aprobă acest acord, românii din Marea Britanie vor avea asigurate toate drepturile şi garanţiile pentru şederea lor acolo. Însă noi suntem pregătiţi pentru negocieri care vor fi duse cu succes şi în alte scenarii. Aşadar, la acest moment, nimeni nu trebuie să îşi facă probleme pentru românii din Marea Britanie. Suntem aici, suntem pregătiţi, vom avea soluţii.

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Medicii atrag atenția că digestia va fi ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sunt ultimele zile în care piețele și ma...

Parteneri