Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Două spectacole de excepție, la Opera Brașov

Două spectacole de excepție, la Opera Brașov
Foto: Sursa foto: Opera Braşov

Publicat de MIRELA ROTAR, 18 ianuarie 2019, 07:40 / actualizat: 18 ianuarie 2019, 8:41

Astăzi se cântă opera verdiană „Bal mascat” iar duminică opereta „Crai Nou” de Ciprian Porumbescu, pe textul poetului Vasile Alecsandri.

Sursa foto: Opera Braşov

Sursa foto: Opera Braşov

Vineri, 18 ianuarie 2019, de la ora 18.30, în Sala Operei, este programat spectacolul cu opera „Bal mascat” de Giuseppe Verdi, ce a văzut lumina rampei în cadrul Festivalului Internațional de Operă, Operetă și Balet 2017, benefiicind la acel moment de două distribuții internaționale.

Premiera absolută a lucrării a avut loc la Teatro Apollo din Roma, în ziua de 17 februarie 1859, bucurându-se de un succes imediat. A fost reluată pe 11 februarie 1861, la New York și pe 15 iunie în același an, în Marea Britanie. Opera beneficiază de libretul scris de Antonio Somma, după „Gustave III ou Le bal masqué” a dramaturgului francez Eugène Scribe. Până a fi prezentată publicului, lucrarea și titlul acesteia au suferit numeroase transformări datorate cenzurii. De aceea, acțiunea din „Bal mascat” a fost plasată în Bostonul secolului al XVII-lea și are la bază povestea asasinării Regelui Gustav III al Suediei. Pe lângă calitățile componistice deosebite, opera înfățișează personaje foarte puternice, bine echilibrate și conturate: Riccardo, conte de Warwick și guvernatorul Bostonului, Renato, prietenul său și, în același timp, secretarul personal, și Amelia, soția celui din urmă, prinsă între iubirile celor doi bărbați. De asemenea, una dintre cele mai importante figure ale operei este ghicitoarea Ulrika, cea care va conduce spre finalul dramatic. Povestea medievală expusă este plină de pasiune și intrigi, în care onoarea și prietenia sunt percepute ca fiind sacre, triunghiurile amoroase sunt cele mai dureroase tabuuri, iar trădarea, cu sau fără mască, se plătește scump. În ciuda finalului său tragic, opera are multe momente foarte reușite, de combinare armonioasă a sublimului și ironiei, un amestec de tragism și comedie care i-a făcut pe mulți critici de specialitate să o eticheteze ca „shakespeariană”.

În distribuție: Liviu Iftene – Riccardo, Cristina Radu – Amelia, Alexandru Aghenie – Renato, Corina Klein – Oscar, Asineta Răducan – Ulrika, Marian Rește – Samuel, Lorand Cristian – Silvano, Ștefan Schuller – Tom, Claudiu Bugnar – Judecătorul, Florin Grama – Servitorul Ameliei. Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov. La pupitrul Orchestrei Operei Brașov se va afla maestrul Traian Ichim, iar regia spectacolului este semnată de Corinna Boskovski (Austria). Scenografia și costumele sunt create de Rodica Garștea. Asistent regie: Nermina Damian. Dirijor cor: Leonard Boga. Mișcarea scenică: Alexandru Fotescu. Regia tehnică: Silvia Papadopoulos.

Sursa foto: Opera Braşov

Sursa foto: Opera Braşov

Duminică, 20 ianuarie 2019, de la ora 18.30, în Sala Operei, înainte de sărbătoarea Micii Uniri, brașovenii sunt invitați să „guste” un crâmpei de suflet românesc: opereta „Crai Nou” de Ciprian Porumbescu, pe textul piesei poetului Vasile Alecsandri. Premiera absolută a acestei lucrări, a avut loc la Brașov, pe 27 februarie 1882, în Sala Festivă a Gimnaziului Român, astăzi Colegiul Național „Andrei Șaguna”, în regia lui Ioan Bucur Popp. În pregătirea spectacolului au fost folosiți peste șaizeci de artiști amatori și a beneficiat de concursul orchestrei Societăţii Filarmonice din Brașov. Premiera s-a bucurat de un succes extraordinar, de aceea a fost programată încă o reprezentație și a doua zi, pe 28 februarie 1882. Iată ce scria, la acea vreme, „Gazeta Transilvaniei”, singurul ziar românesc din Ardeal, despre aceste spectacole: „Cele doue representatiuni ale operetei «Crai Nou», de V. Alecsandri, musica de C. Porumbescu, ce s’au dat’a Sambata si Dumineca sera de catra o societate de diletanti din Brasiovu in sal’a cea mare a Gimnasiului romanu, au avutu unu succesu peste asteptare de bunu”.

„Crai Nou” îmbină veselia cu poezia într-o atmosferă românească extrem de tonică și dezvoltă un mit popular care spune că luna nouă poate aduce fericirea celor îndrăgostiți. Opereta este de fapt o glumă, în care un ispravnic este păcălit de doi tineri, ajutați de țăranii de la munte. Anica, chiar nepoata acestui dregător, și Leonaș fug de acasă pentru a se căsători, dar sunt căutați de către ispravnic și jandarmi. Apărați de Dochița și de Moș Corbu, ei reușesc să se ascundă pentru ca, în final, Ispravnicul să îi și logodească. Actuala montare a văzut lumina rampei în luna mai a anului trecut și a fost dedicată aniversării Centenarului Marii Uniri; ea poartă semnătura regizorală a Andei Tabacaru, la pupitrul Orchestrei Operei Brașov se va afla dirijorul Leonard Boga (cel care se ocupă și de pregătirea muzicală a Corului Operei Brașov). Scenografia și costumele sunt create de Rodica Garștea, iar coregrafia îi aparține Nerminei Damian. Asistent regie: Silvia Papadopoulos. Asistent coregrafie: Ramona Mezei. Regia tehnică: Dan Antipa.

În distribuție: Maria Petcu-Catrina – Anica, Mădălina Bourceanu – Dochița, Dan Popescu – Moș Corbu, Valentin Marele – Bujor, Mihai Irimia – Leonaș, Nicolae Zaharia – Ispravnicul. Soliști balet: Mihaela Pop, Claudiu Dane. Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov.

Vali Blajovan

O săptămână de sărbătoare la Universitatea Dimitrie Cantemir din Tg. Mureș
Cultură-educaţie luni, 20 octombrie 2025, 13:24

O săptămână de sărbătoare la Universitatea Dimitrie Cantemir din Tg. Mureș

În fiecare an în preajma sărbătorii Sfântului Dumitru, patronul spiritual al Universității Dimitrie Cantemir din Târgu Mureș, au loc zilele...

O săptămână de sărbătoare la Universitatea Dimitrie Cantemir din Tg. Mureș
Evenimentul „Inteligenţă emoţională în şcoli, nu bullying” ajunge astăzi la Braşov
Cultură-educaţie luni, 20 octombrie 2025, 12:04

Evenimentul „Inteligenţă emoţională în şcoli, nu bullying” ajunge astăzi la Braşov

Părinţi, profesori şi elevi sunt aşteptaţi să înveţe mai multe despre aceste lucruri gratuit. Acțiunea este parte a Caravanei 4PEACE, care a...

Evenimentul „Inteligenţă emoţională în şcoli, nu bullying” ajunge astăzi la Braşov
Începe Festivalul Național de Teatru
Cultură-educaţie vineri, 17 octombrie 2025, 19:12

Începe Festivalul Național de Teatru

Începe în această seară Festivalul Național de Teatru, ediția a 35-a. În deschiderea oficială va fi un spectacol semnat de Radu Afrim la Sala...

Începe Festivalul Național de Teatru
Liga studenților Tg.Mureș organizează simularea examenului de rezidențiat
Cultură-educaţie miercuri, 15 octombrie 2025, 11:16

Liga studenților Tg.Mureș organizează simularea examenului de rezidențiat

Simularea Examenului va avea loc pe 26 octombrie, iar în perspectiva testului Liga Studenților în colaborare cu Universitatea de Medicină,...

Liga studenților Tg.Mureș organizează simularea examenului de rezidențiat
Cultură-educaţie marți, 14 octombrie 2025, 19:23

Acord de cooperare între UMFST şi Gulf Medical University din Emiratele Arabe Unite

Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş, profesor doctor Leonard...

Acord de cooperare între UMFST şi Gulf Medical University din Emiratele Arabe Unite
Cultură-educaţie marți, 14 octombrie 2025, 12:53

Experții în Educație cer confidențialitatea notelor elevilor

Ministerul Educației se pregătește să interzică publicarea rezultatelor elevilor și compararea acestora în fața clasei sau în public,...

Experții în Educație cer confidențialitatea notelor elevilor
Cultură-educaţie luni, 13 octombrie 2025, 13:32

Ajutor financiar de peste 6 milioane de lei pentru instituții de cultură

Ministerul Dezvoltării a decis să ofere un ajutor financiar reprezentând 2% din impozitul pe venit unor instituții de cultură, fonduri necesare...

Ajutor financiar de peste 6 milioane de lei pentru instituții de cultură
Cultură-educaţie luni, 13 octombrie 2025, 13:14

UMFST Tg.Mureș primește prestigioasa certificare „HR Excellence in Research Award”

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș a obținut prestigioasa certificare „HR...

UMFST Tg.Mureș primește prestigioasa certificare „HR Excellence in Research Award”