La Băile Harghita are loc ultima competiţie de atelaje canine.
Publicat de radiomures, 27 februarie 2010, 00:00
Ultima competiţie de atelaje trase de câini arctici are loc astăzi şi mâine în staţiunea Băile Harghita, rezultatele urmând să decidă câştigătorii campionatului naţional „Harghita 2010”. Astăzi s-au aliniat la start 23 de echipaje din judeţele Arad, Cluj, Iaşi, Covasna şi Harghita. Peste 60 de câini din rasele Husky, Malamut şi Samoyed, alături de musherii lor, au avut de străbătut un traseu dificil, cu zăpadă din belşug. Echipajele de şase câini au alergat 7 km, cele de patru câini au avut de parcurs un traseu de 5 km, iar echipajele de doi câini au străbătut 3,5 kilometri. La Băile Harghita a fost prezent şi Rică Grosu, din Bălan, care alături de câinii lui, rasa Malamut, a câştigat, recent, locul trei la Campionatul European din Slovacia. Rezultatele din acest weekend vor decide câştigătorii campionatului naţional „Harghita 2010”, care vor primi hrană pentru câini, pentru jumătate de an. Tot mâine, un spectator care a participat la tombola pusă la cale de organizatori va pleca acasă cu un pui de Husky în vârstă de două luni.
Ioana Dima