Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Elevii şi preşcolarii încep luni cursurile semestrului al doilea

Elevii şi preşcolarii încep luni cursurile semestrului al doilea

Publicat de Corina Muntean, 10 februarie 2019, 17:49 / actualizat: 11 februarie 2019, 9:18

Elevii din învăţământul preuniversitar şi copiii de grădiniţă se vor întoarce luni la ore şi vor începe cursurile semestrului al doilea după o săptămână de vacanţă, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Următoarea vacanţă, cea de primăvară, este în perioada 20 aprilie – 5 mai, iar vacanţa de vară între 15 iunie şi 15 septembrie.
În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climatice şi de specificul zonei şi al şcolii, inspectoratele şcolare judeţene pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar.
Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor şcolare.

Întârzieri în programul „Cornul şi laptele”, la Brașov
Uncategorized luni, 15 septembrie 2025, 15:04

Întârzieri în programul „Cornul şi laptele”, la Brașov

Programul „Cornul şi laptele” va avea întârzieri şi în acest an, aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani şcolari în municipiul...

Întârzieri în programul „Cornul şi laptele”, la Brașov
Cine locuiește în Palatul Culturii? Tur ghidat neobișnuit propus de B5 Studio
Uncategorized miercuri, 10 septembrie 2025, 17:21

Cine locuiește în Palatul Culturii? Tur ghidat neobișnuit propus de B5 Studio

O față rar văzută a Palatului Culturii: cum încap în aceeași clădire Muzeul Județean Mureș, Filarmonica, Biblioteca Județeană Mureș și...

Cine locuiește în Palatul Culturii? Tur ghidat neobișnuit propus de B5 Studio
Noaptea muzeelor la sate, o inițiativă unică în Europa
Uncategorized miercuri, 3 septembrie 2025, 13:11

Noaptea muzeelor la sate, o inițiativă unică în Europa

A treia ediție a evenimentului este programată să se desfășoare sâmbătă, 6 septembrie. Organizatorii, membrii Asociaţiei „Da’ De Ce”,...

Noaptea muzeelor la sate, o inițiativă unică în Europa
Două persoane au decedat după ce au s-au electrocutat într-o piscină gonflabilă
Uncategorized vineri, 8 august 2025, 09:54

Două persoane au decedat după ce au s-au electrocutat într-o piscină gonflabilă

Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Este vorba de un minor în vârstă de 9 ani și un bărbat de 43 de anii, cetățeni...

Două persoane au decedat după ce au s-au electrocutat într-o piscină gonflabilă
Uncategorized marți, 5 august 2025, 12:14

Aproape toate ramurile industriale din Mureș sunt în scădere

Industria județului Mureș a înregistrat scăderi pe linie în fiecare lună din acest an, indicele producției industriale din primele cinci luni...

Aproape toate ramurile industriale din Mureș sunt în scădere
Uncategorized sâmbătă, 2 august 2025, 08:06

ASA Tg.Mureș își începe parcursul în Liga a II-a

Formația mureșeană, antrenată de Eusebiu Tudor, întâlnește, sâmbătă, 2 august, pe teren propriu, pe Corvinul Hunedoara, într-un meci din...

ASA Tg.Mureș își începe parcursul în Liga a II-a
Uncategorized miercuri, 30 iulie 2025, 14:11

Cea mai lungă masă din lume, din materiale reciclabile, la Alba Iulia

„Masa care Unește”, un proiect unic în România, va avea loc pe 13 septembrie în Alba Iulia. Organizatorii pregătesc o masă cu lungimea de...

Cea mai lungă masă din lume, din materiale reciclabile, la Alba Iulia
Uncategorized luni, 28 iulie 2025, 12:45

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă trimite forţe şi resurse suplimentare în ajutorul pompierilor din judeţul Suceava, grav afectat de inundaţii şi viituri

Acolo o persoană a fost găsită decedată în albia pârâului Neagra, oamenii sunt în continuare evacuaţi, iar nivelul râurilor rămâne...

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă trimite forţe şi resurse suplimentare în ajutorul pompierilor din judeţul Suceava, grav afectat de inundaţii şi viituri