Institut CDI – Produse High Tech pentru Dezvoltare Durabila PRO–DD – demararea proiectului
Publicat de radiomures, 16 februarie 2010, 00:00
La 1 martie 2009 a început derularea proiectului Institut CDI: Produse High Tech pentru Dezvoltare Durabila PRO–DD, aprobat prin contractul nr. 11/2009 pentru finantare din Fondul European de Dezvoltare Regionala, Programul Operational sectorial „cresterea competitivitatii economice” POS – CCE, Axa prioritara 2 „Cresterea Competitivitatii Economice prin Cercetare – Dezvoltare si Inovare”, Operatiunea 2.2.1. Prin anvergura sa, proiectul este unic la nivel national, beneficiind si de cofinantare din partea Universitatii Transilvania în proportie de 40%.
Institutul dezvolta infrastructura de cercetare avansata în domeniul Energiei Durabile, prin cele noi 11 cladiri de laboratoare situate în noul campus GENIUS; o parte importanta a finantarii este dedicata pentru achizitionarea si dotarea cu echipamente de ultima ora, de software specializat precum si pentru documentare pentru dezvoltarea de produse high-tech.
Conceptia si proiectul cladirilor institutului sunt rezultatul activitatii integrate a colectivelor de cercetare stiintifica din universitate care, în baza proiectelor interne aprobate prin competitie, au dezvoltat structuri cu grad avansat de noutate, promovand solutii noi de asigurare a unui grad ridicat de autonomie energetica prin reducerea pierderilor de energie, prin management energetic si economie de energie precum si prin integrarea de sisteme de energii regenerabile în mediul construit, în sisteme bazate pe energii curate, adaptate nevoilor specifice.
La 1 octombrie 2009, comunitatea academica a universitatii a fost invitata la festivitatea de deschidere a noului an universitar, în spatiul noului campus, pe strada Institutului nr. 10. Acest eveniment, marcand începerea efectiva a lucrarilor, a fost onorat de prezenta celor care au sprijinit si sprijina în mod deosebit proiectul institutului PRO-DD. Au fost de asemenea prezenti reprezentanti ai autoritatilor locale, regionale si de la nivel national.
La finalul perioadei de derulare a proiectului, la 1 martie 2012, institutul va reprezenta un spatiu fizic si o referinta pentru cercetarea stiintifica romaneasca. Pentru aceasta, colectivele departamentelor de cercetare stiintifica trebuie sa activeze consecvent pentru promovarea domeniilor de excelenta, pentru cresterea accesabilitatii fondurilor de cercetare si pentru cresterea vizibilitatii nationale si internationale.