Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Două trenuri au deraiat ieri

Două trenuri au deraiat ieri
Foto: FOTO: V.O.

Publicat de MIRELA ROTAR, 3 martie 2019, 13:00 / actualizat: 3 martie 2019, 14:13

Unul dintre ele circula pe relaţia Braşov – Mediaş, iar ieşirea de pe linie a avut loc între staţiile Augustin şi Racoş, în judeţul Braşov. Circulaţia feroviară nu a fost întreruptă. O comisie de anchetă urmează să stabilească motivul incidentului.
Tot ieri, locomotiva unui tren care circula de la Braşov la Curtici a deraiat la ieşirea din staţia Săvârşin, în judeţul Arad. Circulaţia a fost oprită în zonă pentru câteva ore, trenurile internaţionale şi interregio având traseul deviat pe o altă rută, a informat compania CFR.
Pe de altă parte, ministrul Transporturilor Răzvan Cuc s-a declarat intrigat de afirmația directorului CFR Călători, Leon Bărbulescu, care ar fi declarat unui jurnalist că nu au fost evenimente deosebite şi că a fost trezit din somn.
Ministrul a spus, conform postului Antena 3, că este convins că cei de la CFR Călători îl vor lăsa pe director să se odihnească în continuare, dar nu pe banii companiei.

A început cazarea studenților la Tg. Mureș
Social vineri, 19 septembrie 2025, 15:00

A început cazarea studenților la Tg. Mureș

Încă de miercuri au început să ajungă la Târgu Mureș studenți din toată țara, care învață la facultățile Universității de Medicină...

A început cazarea studenților la Tg. Mureș
Fost complice al lui Emil Gânj, adus în ţară pentru o condamnare la infracţiuni la regimul rutier
Social vineri, 19 septembrie 2025, 14:47

Fost complice al lui Emil Gânj, adus în ţară pentru o condamnare la infracţiuni la regimul rutier

Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat, vineri, că urmează să fie adus în ţară un bărbat de 34 de ani din judeţul Mureş,...

Fost complice al lui Emil Gânj, adus în ţară pentru o condamnare la infracţiuni la regimul rutier
Ziua Națională de Curățenie, marcată și la Întorsura Buzăului
Social vineri, 19 septembrie 2025, 12:25

Ziua Națională de Curățenie, marcată și la Întorsura Buzăului

Acțiunea de mâine este sincronizată cu ediția aniversară, de 15 ani, a campaniei organizate de ”Let’s Do It, Romania!”. Primăria din...

Ziua Națională de Curățenie, marcată și la Întorsura Buzăului
Directorul general al Companiei Apa Brașov a fost reținut
Social vineri, 19 septembrie 2025, 11:11

Directorul general al Companiei Apa Brașov a fost reținut

Procurorii DNA Brașov au decis aseară să îl rețină pentru 24 de ore pe Liviu Cocoș, directorul general al Companiei Apa, după perchezițiile...

Directorul general al Companiei Apa Brașov a fost reținut
Social vineri, 19 septembrie 2025, 09:13

Turist francez, salvat de salvamontiști, în Bușteni

Bărbatul de 24 de ani a căzut în zona Văii Caldarilor din Bucegi, suferind multiple traumatisme. Acesta făcea parte dintr-un grup de trei...

Turist francez, salvat de salvamontiști, în Bușteni
Social vineri, 19 septembrie 2025, 07:57

Filmările şi imaginile surprinse de reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu pe teren vor putea fi folosite ca probe în instanţă

Guvernul a adoptat ieri ordonanţa de urgenţă care reglementează utilizarea noilor echipamente moderne achiziţionate prin PNRR, inclusiv camere...

Filmările şi imaginile surprinse de reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu pe teren vor putea fi folosite ca probe în instanţă
Social joi, 18 septembrie 2025, 20:00

Autorităţile recomandă cetăţenilor verificarea sobelor şi curăţarea coşurilor de fum, având în vedere apropierea sezonului rece

Pentru că sobele vor fi foarte folosite în perioada următoare, autorităţile atrag atenţia asupra pericolelor la care se expun cei care nu...

Autorităţile recomandă cetăţenilor verificarea sobelor şi curăţarea coşurilor de fum, având în vedere apropierea sezonului rece
Social joi, 18 septembrie 2025, 19:56

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului atrage atenţia asupra tentativelor de reintroducere a incriminării avortului în dezbaterea publică

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului atrage atenţia asupra tentativelor de reintroducere a incriminării avortului în dezbaterea...

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului atrage atenţia asupra tentativelor de reintroducere a incriminării avortului în dezbaterea publică