Pavajul din jurul Monumentului Secuilor Martiri din Târgu Mureş a fost transformat într-un octogon

La Târgu Mureş, pavajul din jurul Monumentului Secuilor Martiri, aranjat iniţial sub formă de stea, a fost transformat într-un octogon, pentru a nu mai forma motivul stelei cu opt colţuri, care se regăseşte pe steagul secuiesc. O serie de fotografii realizate la locul faptei şi publicate pe o reţea socială arată că vârfurile stelei realizate din pavaj au fost legate cu borduri, iar zona dintre vârfuri a fost umplută, de asemenea, cu pavaj.

Astfel, pe zona pavată din jurul monumentului, doar bordurile rămase în partea interioară a pavajului mai amintesc de motivul stelei. Conform dispoziţiilor autorităţilor locale, muncitorii angajaţi pentru amenajarea zonei au îndepărtat şi tăbliţa aflată la câţiva metri de monument, pe care apare, între soarele şi semiluna secuiască, inscripţia bilingvă româno-maghiară „Izvorul Secuilor Martiri”.

Modificările au avut loc după ce presa locală a observat motivele secuieşti, iar viceprimarul social-democrat Sergiu Papuc a spus:

Nu vreau să transformăm cartierul 7 Noiembrie în aşa-zisul Ţinut Secuiesc”.

Prin expresia „aşa-zisul”, viceprimarul s-a alăturat taberei celor care nu sunt dispuşi să recunoască Ţinutul Secuiesc, nici măcar ca unitate geografică. Viceprimarul a precizat, totodată, că va respecta cu stricteţe proiectul de amenajare a zonei.

Între timp, proiectul de amenajare a zonei a fost publicat de mai multe portaluri locale şi naţionale, iar în acesta, în jurul monumentului, apare un pavaj în formă de stea.

Portalul local www.agendademures.ro a scris că persoana care a dispus îndepărtarea inscripţiei bilingve, respectiv eliminarea formei de stea, a fost Claudiu Maior, consilierul primarului.

După şedinţa de sâmbătă, de la Oradea, a Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) al UDMR, Hunor Kelemen, preşedintele Uniunii, a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI că cele întâmplate sunt inacceptabile, nedrepte şi nerezonabile.

„Este vorba despre o instigare naţionalistă, de incitare la ură şi nu trebuie să permitem ca acest lucru să continue”, a spus politicianul maghiar.

Domnia sa a adăugat că simbolurile pe care le foloseşte o comunitate o priveşte numai pe aceasta, iar dacă o comunitate îşi foloseşte simbolurile, asta nu-i ştirbeşte cu nimic pe alţii, nu lezează demnitatea nimănui. Hunor Kelemen a remarcat, totodată, că la Târgu Mureş a fost nesocotit un proiect de amenajare perfect valabil şi aprobat, numai pentru ca elementele acestuia să nu amintească de simbolurile unei comunităţi.

Sursa: MTI

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PĂREREA TA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creștinii ortodocși și greco-catolici pa...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Recomandări privind aditivii conținuți d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pregătirile pentru sărbătorile de Paşte ...

Parteneri