De ieri Prefectura Braşov are echipă de conducere completă.
Publicat de radiomures, 3 februarie 2010, 00:00
Ieri au fost numiţi în funcţie cei doi subprefecţi care se vor afla în subordinea prefectului Ion Gonţea. Este vorba de Ciprian Băncilă, din partea PD-L, care i-a luat locul lui Benedek Gabor, numit subprefect în judeţul Covasna şi de Ambrus Carol care este susţinut de UDMR şi vine în locul fostului subprefect Emil Niţă. Cele două posturi de subprefect au fost împărţite în cadrul negocierilor de la nivel naţional dintre PD-L şi UDMR.La eveniment au participat şefi de instituţii deconcentrate, primari, consilieri judeţeni şi angajaţi ai Prefecturii Braşov.
Din partea Guvernului a fost prezent ministrul secretar de stat Szakal Andras, preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, care a fost timp de patru ani subprefect al judeţului Braşov, până la începutul anului trecut.
Cei doi îşi vor exercita funcţiile cu caracter temporar, până când vor absolvi examenul de înalt funcţionar public.
Adrian Munteanu