Prefectul de Mureș a decis vacantarea a 5 posturi de consilier local în Tg.Mureș

Prefectul județului Mureș, Mircea Dușa, a emis, în data de 8 martie, ordinele privind încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatelor de consilier local pentru cinci liberali.
Președintele PNL Tg.Mureș, Ervin Molnar, a precizat pentru Radio Tg.Mureș că cele 5 decizii de vacantare ale Prefecturii le-au parvenit astăzi, iar numele noilor consilieri vor fi decise de Biroul Politic Local. Acest for se va reuni joi, cu prilejul alegerilor interne ale PNL Tg. Mureș.

Ervin Molnar:

Noi am primit astăzi cele 5 ordine de prefect. Urmează ca PNL să nominalizeze supleanții. Decizia se va lua în ședința Biroului Politic Local care se va întruni probabil săptămâna viitoare sau peste două săptămâni. Mâine avem alegeri, noi avem un birou politic interimar, iar  Comitetul de Coordonare local va alege Biroul Politic Local Tg. Mureș.

Cei cinci consilieri locali excluși din PNL Mureș la începutul lunii trecute sunt Călin Moldovan, Liviu Todoran, Pavel Dumitru, Dumitru Matei și Vasile Miculi. Acestora li se imputa faptul că ar fi votat contrar celor stabilite în Biroul Politic Local.

Valeriu Russu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Medicii atrag atenția că digestia va fi ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sunt ultimele zile în care piețele și ma...

Parteneri