Bani europeni pentru situl Natura 2000 Călimani-Gurghiu!
Publicat de radiomures, 22 ianuarie 2010, 00:00
Agenţia pentru Protecţia Mediului Mureş a câştigat anul trecut un proiect european pentru siturile naturale din judeţul Mureş, în valoare de 950.000 de euro.
Proiectul, care se implementează încă din această lună, are ca scop reconstrucţia ecologică a habitatelor prioritare din situl Natura 2000 Călimani-Gurghiu, afectate în urma activităţilor nedurabile din trecut.
Reconstrucţia ecologică va fi realizată prin plantări de jneapăn şi lucrări de ajutorare a regenerării bujorului de munte şi va fi refăcută bogăţia de specii de nardete şi a pădurilor aluvionare cu arini.
APM Mureş va depune luni un nou proiect de mediu, POS Mureş, care se referă la măsurile care trebuie luate prin Natura 2000 în cazul carnivorelor mari şi a plantelor caracteristice acestora.
Proiectul, în valoare de peste 1,1 milioane de euro va fi finanţat din fondurile Uniunii Europene, dacă va fi declarat eligibil.
Prin aceste programe se doreşte păstrarea băgăţiei naturale care se găseşte în siturile mureşene, pentru care se va întocmi şi un plan de management pentru a se ştii cu exactitate unde anume se pot face construcţii şi unde este interzis acest lucru în zonele respective.
Cristina Bulbescu