Negocierile PDL-UDMR, pentru şefia deconcentratelor din Harghita au fost amânate .
Publicat de radiomures, 15 ianuarie 2010, 00:00
Negocierile la nivel local dintre PDL şi UDMR pentru asumarea conducerilor serviciilor deconcentrate din Harghita, au fost amânate pentru săptămâna viitoare, după ce fuseseră programate pentru astăzi, la Miercurea Ciuc. Liderul PDL Harghita, Vasile Mihalcea, a declarat că ele vor avea lor marţi sau miercuri, săptămâna viitoare, dar nu a putut preciza care a fost motivul pentru care au fost amânate. Surse apropiate celor două partide spun că unul dintre negociatorii UDMR, ministrul Culturii, Kelemen Hunor, este reţinut la Bucureşti şi nu putea ajunge în timp util, la Miercurea Ciuc. În plus, mâine, liderii UDMR din Harghita trebuie să meargă la Cluj-Napoca, unde este programată o acţiune festivă, de marcare a 20 de ani de înfiinţarea Uniunii. Preşedintele democrat-liberalilor harghiteni, Vasile Mihalcea, declara, în urmă cu câteva zile, că principiul de care se va ţine cont, în timpul negocierilor, este acela ca şefii de servicii deconcentrate susţinuţi de PDL, care şi-au demonstrat valoarea, să nu fie înlocuiţi.
Ioana Dima