Dezinteres pentru Programul ”Euro 200” în Mureș

Elevii şi studenţii de până la 26 de ani se pot înscrie, până pe 19 aprilie, în Programul „Euro 200”, pentru acordarea unui ajutor financiar, sub formă de vouchere, în vederea achiziţionării de calculatoare.

În ultimi ani s-au redus solicitările în județul Mureș, însă prin creșterea plafonului lunar cu 100 de lei pe membru de familie, interesul elevilor va crește, speră inspectorul școlar general adjunct Illes Ildiko:

În 2015 am avut 809 beneficiari, în 2016 au fost 377, în 2017 am avut 319, iar în 2018 doar 71 de beneficiari. Urmează ca până în data de 19 aprilie să vedem câți vor fi înscriși. S-ar putea să crească numărul, pentru că plafonul maxim, din anul acesta s-a ridicat, până acum a fost 150 de lei, iar acum este de 250 de lei pe membru de familie.

Tinerii pot beneficia de aceste vouchere, în valoare de 200 de euro o singură dată. Ei vor putea intra în posesia voucherelor în perioada 22 iulie – 9 august, prin unităţile de învăţământ pe care le frecventează.
Programul „Euro 200” se derulează începând cu anul 2004, obiectivele sale fiind stimularea achiziţionarii de computere, prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale.

Detalii privind Programul Euro 200 se găsesc pe portalul www.euro200.edu.ro și site-ul www.edu.ro/euro-200.

Valeriu Russu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Aproape 25.300 de firme au fost radiate ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aproape 25.300 de firme au fost radiate ...

Parteneri