29 de echipe de înotători participă la Swimathon Tg. Mureș

21 de proiecte din comunitate s-au înscris până la această dată la cea de-a IX-a ediție a evenimentului caritabil Swimathon ce va avea loc din acest an în data de 25 mai, la bazinul olimpic din cadrul Complexului de Sport și Agrement ”Mureșul” din Târgu-Mureș.
De asemenea, sunt 29 de echipe cu peste 150 de înotători, pregătiți să înoate pentru a strânge fondurile necesare implementării acestor proiecte.
Începând de anul acesta a fost introdusă o taxă de participare, pentru a responsabiliza echipele să desfășoare o campanie de strângere de fonduri, a precizat pentru Radio Tîrgu-Mureș organizatorul evenimentului, Gal Sandor, președintele Fundației Comunitare Mureș:

Este primul an în care am cerut o taxă de participare de la echipe. Cumva vrem să conștientizăm înotătorii că munca este a lor, deci ei ar trebui să fie persoane care mobilizează donatorii. Până acum nu a prea funcționat acest lucru și atunci am decis să introducem o taxă de 100 de lei pentru o echipă. Anul acesta este posibilitatea ca donația să fie dată pentru înotător și astfel vom premia cei mai buni înotători fundraiser la sfârșitul campaniei.

Donațiile se pot face online, prin virament bancar sau la fața locului, atât în ziua evenimentului dar și după concurs, încă aproximativ două sau trei săptămâni.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9758RON-0.0007
  • usd 0.1170 1 -9.9999

  • chf 5.0948 1 0.0116

  • aud 3.0481 1 0.0161

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Poşta Română a început azi distribuirea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Poşta Română a început de astăzi distrib...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Bani prin programul „Anghel Saligny” pen...

Stan Lucian | Citeste articolul

Astăzi, la Ministerul Dezvoltării, Lucră...

Parteneri