Covor nou asfaltic pe 100 de km de drumuri naționale în acest an

11 sunt din județele arondate Direcției Regionale de Drumuri Brașov, respectiv Brașov, Sibiu, Mureș, Harghita și Covasna.
De asemenea, se vor mai efectua plombări pe 41 de drumuri naționale, pe o suprafață de aproape 330.000 metri pătrați, a precizat purtătorul de cuvânt al DRDP Brașov, Robert Elekes.

În județul Mureș se vor asfalta 12 kilometri din DN 16, porțiunea dintre localitățile Breaza și Sărmașu, spre Apahida și Cluj-Napoca, la solicitarea primarilor, dar și plombări pe 9 drumuri naționale:

În ceea ce privește DN16, într-adevăr suntem conștienți că acolo există probleme mai mari și tocmai de aceea în fiecare an s-au făcut acolo reparații. De altfel acest drum este propus și pentru un program mai amplu de reabilitare. Intenționăm să așternem acolo și un covor asfaltic de peste 12 kilometri, care va rezolva în mare parte problemele de pe acest drum. Pe raza județului Mureș vom executa reparații pe o suprafață totală de 64.000 de metri pătrați, care cuprind toate drumurile naționale din județ.

În județul Harghita vor fi făcute plombări pe 9 drumuri naționale în suprafață de 70.000 de metri pătrați și se vor așterne covoare asfaltice pe două drumuri naționale, în lungime de 7 kilometri
De asemenea, în cursul acestui an, județul Covasna va beneficia de asfaltarea a 29 de kilometri de drum național și plombarea a 6 drumuri naționale.

Și în Brașov vor fi făcute plombări pe 11 drumuri naționale și se vor asfalta 3 DN, pe 38 de km.

Valeriu Russu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

DE 10 X ROMÂNIA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9758RON-0.0007
  • usd 0.1170 1 -9.9999

  • chf 5.0948 1 0.0116

  • aud 3.0481 1 0.0161

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Libertate este marele câștigător al Gal...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aseară s-au decernat premiile Gopo, pe s...

Parteneri