Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Pasajul Fartec ar putea fi finalizat până la sfârșitul acestui an

Pasajul Fartec ar putea fi finalizat până la sfârșitul acestui an
Foto: Sursa foto: Primăria Municipiului Braşov

Publicat de MIRELA ROTAR, 31 mai 2019, 08:45

Pasajul Fartec din Brașov, aflat în șantier de mai mulți ani, ar putea fi gata până la sfârșitul lui 2019.
Lucrările pe vechiul pasaj de la Fartec au început inițial din 2015 și ar fi trebuit să fie gata în 1 septembrie 2017.
În anul 2016 circulaţia a fost închisă şi redirecţionată pe noul pod. În timpul primelor lucrări, s-a descoperit, însă, că au apărut unele degradări la grinzi, care nu fuseseră incluse în proiectul tehnic de refacere.
Primul contract a fost reziliat și a fost făcută o nouă expertiză tehnică, iar vechiul pasaj a intrat în conservare.
Au fost reluate procedurile de licitație, achiziție și a fost desemnat un nou constructor, în luna septembrie a anului trecut.
George Scripcaru, primarul municipiul Brașov:

Primul contract avea o valoare de peste 8 milioane lei, fără TVA, iar până la închiderea șantierului au fost făcute plăți de peste 2 milioane lei.
Noul contract pentru finalizarea reparațiilor capitale la pasajul vechi de la Fartec are o valoare de peste 10 milioane lei, cu tot cu TV A. Vechiul pasaj a fost construit în 1971.

Structura Sălii Polivalente din Brașov, finalizată în proporție de 95 %
Administraţie miercuri, 17 septembrie 2025, 15:10

Structura Sălii Polivalente din Brașov, finalizată în proporție de 95 %

Cea mai importantă investiție de infrastructură sportivă a Brașovului, din ultimii 50 de ani, Sala Polivalentă, a început să capete contur....

Structura Sălii Polivalente din Brașov, finalizată în proporție de 95 %
Modificări bugetare la trei școli și grădinițe din Târgu Mureș
Administraţie miercuri, 17 septembrie 2025, 13:59

Modificări bugetare la trei școli și grădinițe din Târgu Mureș

În ședința de ieri, Consiliul Local Municipal Târgu Mureș a aprobat realocări de fonduri către mai multe domenii de interes public, cu accent...

Modificări bugetare la trei școli și grădinițe din Târgu Mureș
Proiect de apă și canalizare din PNRR, blocat în Mureș
Administraţie marți, 16 septembrie 2025, 12:20

Proiect de apă și canalizare din PNRR, blocat în Mureș

Comuna Gornești a câștigat un proiect în valoare de 2,7 milioane de euro, adică peste 13,8 milioane de lei fără TVA, pentru extinderea...

Proiect de apă și canalizare din PNRR, blocat în Mureș
Primăria Sfântu Gheorghe va evalua impactul eliminării plăţilor cash în parcările din municipiu
Administraţie luni, 15 septembrie 2025, 14:26

Primăria Sfântu Gheorghe va evalua impactul eliminării plăţilor cash în parcările din municipiu

Conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe va evalua, la finele acestei luni, impactul eliminării plăţilor cu numerar în parcările publice din...

Primăria Sfântu Gheorghe va evalua impactul eliminării plăţilor cash în parcările din municipiu
Administraţie luni, 15 septembrie 2025, 12:29

Premierul Ilie Bolojan va discuta zilele acestea cu retailerii despre efectele deciziei de eliminare a plafonării adaosurilor comerciale la alimentele de bază

Practic, şeful Guvernului vrea să se asigure că măsura nu va determina creşteri semnificative de preţuri. Executivul aminteşte că, în urmă...

Premierul Ilie Bolojan va discuta zilele acestea cu retailerii despre efectele deciziei de eliminare a plafonării adaosurilor comerciale la alimentele de bază
Administraţie joi, 11 septembrie 2025, 11:42

Investiții de aproape 4 milioane de lei la Sângeorgiu de Mureș

Investițiile constau în dotarea cu mobilier și izolarea termică la o școală și o grădiniță din localitate, iar banii provin prin PNRR....

Investiții de aproape 4 milioane de lei la Sângeorgiu de Mureș
Administraţie miercuri, 10 septembrie 2025, 13:38

Încep lucrările de identificare a terenurilor pe care va trece Autostrada A8, în județul Harghita

După ce luni, la CJ Harghita s-au întâlnit reprezentanții CNIR, ai antreprenorului ce va proiecta şi executa autostrada, s-au programat vizite...

Încep lucrările de identificare a terenurilor pe care va trece Autostrada A8, în județul Harghita
Administraţie miercuri, 10 septembrie 2025, 10:04

Parcarea în Sfântu Gheorghe se plătește doar prin mijloace digitale

Măsura Consiliului Local a intrat deja în vigoare în această săptămână. Locuitorii municipiului pot achita contravaloarea parcării prin SMS...

Parcarea în Sfântu Gheorghe se plătește doar prin mijloace digitale