Intervenţii în 6 judeţe din cauza fenomenelor meteo extreme
Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru reducerea efectelor produse de fenomenele hidro-meteorologice severe în 14 localităţi din 6 judeţe – Argeş, Dâmboviţa, Hunedoara, Harghita, Teleorman şi Vaslui.
Astfel, s-a intervenit pentru evacuarea apei din 19 case, 97 beciuri/subsoluri, 62 curţi, 70 fântâni, precum şi pentru degajarea a 11 copaci căzuţi pe carosabil, o casă şi un autoturism, precizează MAI.
Rămâne valabilă până la data de 11 iunie, ora 23,00 o informare meteorologică referitoare la manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi cantităţi de apă însemnate.
De asemenea, în ceea ce priveşte posibile scurgeri de pe versanţi, viituri rapide, precum şi depăşiri ale cotelor de apărare ale râurilor, sunt în vigoare coduri galbene şi portocalii ce vizează majoritatea bazinelor hidrografice pe întreg teritoriul ţării, inclusiv fluviul Dunărea.