Porţi deschise la UAT Tg Mureş!
Publicat de radiomures, 4 martie 2010, 00:00
În perioada 4-6 martie, Universitatea de Arte din Tg Mureş, desfăşoară Zilele Porţilor Deschise, special organizate pentru cei care doresc să intre în contact cu studenţii şi profesorii universităţii, precum şi pentru cei care doresc să ia parte la examenele de actorie sau regie. Programul a început, astăzi, de la ora 17,00 cu anul trei la actorie, urmaţi mâine de studenţii din anul II şi sâmbătă de studenţii anului I la regie care vor arăta celor prezenţi felul în care ia naştere o piesă de teatru.
Nu este vorba de vreun spectacol, ci mai degraba de a pătrunde în tainele procesului de formare ale viitorilor actori, regizori sau păpuşari, lucru benefic, în special pentru cei care vor să îmbrăţişeze o carieră în aceste specializări.
Intrarea la Zilele Porţilor Deschise este liberă, în limita locurilor disponibile.
Cristina Bulbescu