Întâlnirea reprezentanților judeţelor Bacău şi Harghita s-a încheiat fără rezultate

Şedinţa comisiei de conciliere a diferendului privind graniţa dintre judeţele Bacău şi Harghita care a avut loc marţi în comuna Ghimeş-Făget s-a încheiat fără rezultate.
La şedinţa convocată de prefecţii celor două judeţe, la care au participat reprezentaţi ai autorităţilor locale şi judeţene, precum şi ai oficiilor judeţene de cadastru şi publicitate imobiliară, a fost redactat doar un proces verbal care cuprinde punctele aflate în divergenţă. Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba:

În cadrul ședinței de ieri nu s-a ajuns la un acord comun dar, ședința a fost foarte importantă deoarece, în urma încheierii procesului verbal, se poate merge în instanță iar, după ce fiecare localitate își va prezenta documentele, aceasta va putea lua o decizie corectă. Noi, harghitenii, am susținut că legea trebuie aplicată pentru că granițele dintre localitățile din Bacău și Harghita sunt în defavoarea noastră.

Borboly Csaba s-a declarat nemulțumit că anumite localități, care prin lege aparțineau județului Harghita, au fost trecute prin cadastru în componența unor localități din jud. Bacău. El a arătată că acum se va putea trasa în instanţă, în urma probelor, graniţele dintre localităţile învecinate din judeţele Bacău şi Harghita.
În cadrul acestor procese, instanţa ar putea să stabilească şi de care localitate aparţine cimitirul de la Valea Uzului, a precizat Președintele CJ Harghita.

Sursa: RADOR

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

O inimă şi un ficat au fost transportate...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Misiunea contra-cronometru a Departament...

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Circulație îngreunată pe DN 1, în zona P...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul Ge...

Parteneri