„NEDEIA MOCĂNEASCĂ” în acest weekend în Covasna

În zilele de 20-21 iulie, Asociaţia Cultural Creştină Justinian Teculescu din orașul Covasna, judetul Covasna, organizează vechea si tradiţionala sarbatoare „SÂNTILIA – NEDEIA MOCĂNEASCĂ” identică în semnificații cu sărbătoarea „Târgului de fete de pe Muntele Găina”.

Ca în fiecare an, programul artistic va fi unul variat şi atractiv, prin cântecul şi dansul tradiţional românesc, spune vicepreședintele Asociației, Mihai Tozlovanu:

Sântilia era, în trecut, sărbătoarea pastorală care avea loc în ziua de „Sfântul Ilie”, când oierii, mai ales cei tineri, conform obiceiului, coborau de la stânile din munte ca să petreacă şi sa-si aleagă viitoarele neveste.
În zilele noastre, SÂNTILIA constă în prezentarea unei nunţi tradiţionale, la care participă toată suflarea comunităţii. “Actorii” îmbrăcaţi în costum naţional – întruchipează toate personajele unei nunţi adevărate şi prezintă toate obiceiurile de nuntă practicate în zonă.

Revine Mihai Tozlovanu:

Timp de două zile, meșteri populari autentici își prezintă meșteșugurile, oierii arată publicului cum se prepara casul și urda cu lapte muls “în direct”, iar spectatorii pot gusta din produse tradiționale păstorești.

Sărbătoarea este însuflețită de artiști locali amatori și de ansambluri de artiști profesioniști, precum Ionut Fulea, Mioara Velicu, Ilie Medrea și colega noastră Maria Butilă.

Radio Tg. Mureș este partener media al evenimentului.

Vlad Todoran

Afis Nedeia Mocaneasca

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Aproape 25.300 de firme au fost radiate ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aproape 25.300 de firme au fost radiate ...

Parteneri