Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Facultatea nouă de Inginerie Medicală de la UMFST, apreciată de ministrul Educației

Facultatea nouă de Inginerie Medicală de la UMFST, apreciată de ministrul Educației
Foto: Foto: Radio Tg.Mures/Cristina Bulbescu

Publicat de Corina Muntean, 28 iulie 2019, 14:31 / actualizat: 29 iulie 2019, 8:50

Ecaterina Andronescu și-a continuat vizita în județul Mureș , la Festivalul Văii Mureșului, după ce a participat la Festivitatea de absolvire a primei promoții a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu-Mureș.

Ministrul a precizat pentru Radio Târgu-Mureș că îmbinarea medicinei cu ingineria reprezintă viitorul.

Ecaterina Andronescu:

Am discutat cu conducerea universității care sunt extrem de preocupați de abordarea unor domenii interdisciplinare între medicină și tehnologie, domenii care duc Medicina în viitor, să spunem așa. Cred că înființarea acestei facultăți noi pe care o au din acest an, de Inginerie Medicală, este o încercare în această direcție, o încercare reușită.

Ecaterina Andronescu a felicitat conducerea UMFST pentru că a avut ”viziunea” de a arăta direcția în care se duce lumea universitară, prin faptul de a asocia într-o singură instituție medicina cu tehnologia și cu științele.

Cristina Bulbescu

Luni are loc deschiderea anului universitar la Târgu Mureș
Cultură-educaţie marți, 16 septembrie 2025, 14:09

Luni are loc deschiderea anului universitar la Târgu Mureș

Deschiderea anului universitar 2025-2026 la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș...

Luni are loc deschiderea anului universitar la Târgu Mureș
Conferința Națională „Colecții și colecționari – resurse valoroase ale patrimoniului cultural” la Muzeul Județean Mureș
Cultură-educaţie luni, 15 septembrie 2025, 16:31

Conferința Națională „Colecții și colecționari – resurse valoroase ale patrimoniului cultural” la Muzeul Județean Mureș

Muzeul Județean Mureș, Secția de Etnografie și Artă Populară, organizează în perioada 19–20 septembrie 2025, la Târgu Mureș, conferința...

Conferința Națională „Colecții și colecționari – resurse valoroase ale patrimoniului cultural” la Muzeul Județean Mureș
Ministerul Educaţiei şi Cercetării: Aproximativ 98,6% dintre titulari au rămas în aceleaşi unităţi şcolare
Cultură-educaţie luni, 15 septembrie 2025, 14:29

Ministerul Educaţiei şi Cercetării: Aproximativ 98,6% dintre titulari au rămas în aceleaşi unităţi şcolare

Numărul de titulari nu s-a redus ‘drastic’, dimpotrivă, suplinitorii nu au dispărut – suplinitorii calificaţi au rămas relativ...

Ministerul Educaţiei şi Cercetării: Aproximativ 98,6% dintre titulari au rămas în aceleaşi unităţi şcolare
Se deschide Festivalul Internaţional de Poezie din Bucureşti, cu poeţi din peste 30 de ţări şi mai mult de 60 de evenimente
Cultură-educaţie luni, 15 septembrie 2025, 12:21

Se deschide Festivalul Internaţional de Poezie din Bucureşti, cu poeţi din peste 30 de ţări şi mai mult de 60 de evenimente

Cea de-a XV-a ediţie a Festivalului are loc, începând de astăzi, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare ‘Carol I’. Vorbim de un...

Se deschide Festivalul Internaţional de Poezie din Bucureşti, cu poeţi din peste 30 de ţări şi mai mult de 60 de evenimente
Cultură-educaţie joi, 11 septembrie 2025, 16:23

Noaptea Albă a Filmul Românesc revine la București și Cluj în 19 septembrie

Printre filmele proiectate în avanpremieră se numără Pădurea de molizi (r. Tudor Giurgiu), care aduce în actualitate momentul 1 aprilie...

Noaptea Albă a Filmul Românesc revine la București și Cluj în 19 septembrie
Cultură-educaţie miercuri, 10 septembrie 2025, 17:26

„Splendid Solitude”, lansare de catalog la închiderea expoziției artistului Részegh Botond

Evenimentul marchează încheierea expoziției găzduite în perioada 9 mai – 21 septembrie 2025, la Secția de Istorie și Arheologie din Cetatea...

„Splendid Solitude”, lansare de catalog la închiderea expoziției artistului Részegh Botond
Cultură-educaţie luni, 8 septembrie 2025, 14:30

Deschidere festivă pentru o nouă generație la liceul UMFST Tg. Mureș

Este a doua generație de elevi care au început astăzi clasa a IX-a la liceul ce aparține de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și...

Deschidere festivă pentru o nouă generație la liceul UMFST Tg. Mureș
Cultură-educaţie luni, 8 septembrie 2025, 10:55

205 locuri în plus în creșele din municipiul Brașov

Viceprimarul Lucian Patrașcu a anunțat că începând cu acest an, vor fi cu aproape 20% mai mulți beneficiari în aceste unități de...

205 locuri în plus în creșele din municipiul Brașov