Jandarm mureșean, lovit în timpul serviciului

Fapta constituie infracțiune de ultraj și s-a petrecut azi-noapte, când un subofițer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș asigura paza la Curtea de Conturi, de pe str. Aleea Carpaţi din Târgu Mureş.
Acesta a observat pe sistemul de supraveghere patru persoane care au început să scrie pe peretele instituției, moment în care a intervenit.

Ce s-a întâmplat apoi aflăm de la purtătorul de cuvânt al IJJ Mureș, Vasile Marjan:

Subofiţerul a intervenit pentru interceptarea persoanelor şi stoparea activităţilor, moment în care o persoană din grup l-a lovit cu piciorul la picioare, iar o altă persoană i-a aplicat lovituri la nivelul feței, provocându-i o rană deschisă la nivelul arcadei ochiului stâng. Imediat după aceea, cele patru persoane au părăsit zona, fugind printre blocurile aflate în vecinătate. Subofițerul a luat legătura cu dispeceratul unităţii, prin intermediul căruia au fost trimise în zonă echipaje de jandarmi şi poliţie, fiind informat totodată și procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.Mureș, care a dispus continuarea cercetărilor în vederea prinderii făptuitorilor. La fața locului s-a deplasat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Mureș, care a acordat primul ajutor subofițerului ultragiat, acesta din urmă fiind înlocuit în serviciu de către un alt coleg. Fapta săvârșită de către cei patru autori necunoscuți constituie infracțiune de ultraj, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 257,alin. 1 şi alin. 4 din Codul Penal, raportat la art. 193, alin. 1 din Codul Penal. În cauză sunt continuate cercetările în vederea prinderii celor patru făptuitori.

Bianca Tomuț

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Medicii atrag atenția că digestia va fi ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sunt ultimele zile în care piețele și ma...

Parteneri