Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

După caniculă vremea devine instabilă

După caniculă vremea devine instabilă

Publicat de MIRELA ROTAR, 13 august 2019, 13:25

Meteorologii au emis, marţi, cod galben de caniculă în aproape toată ţara, mai ales în zonele de câmpie şi de podiş, unde disconfortul termic va fi în continuare accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Sunt prognozate temperaturi maxime între 34 şi 37 de grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în regiunile vestice şi sud-vestice.

După caniculă vin ploi, meteorologii anunţând instabilitate atmosferică, de miercuri dimineaţa de la ora 9.00, până vineri dimineaţa, la ora 9.00.

Potrivit informării ANM, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi grindină.

Fenomenele vor fi mai frecvente la început în regiunile vestice şi nord-vestice, apoi aria lor se va extinde treptat şi în restul teritoriului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40 – 50 l/mp.

Cu toate acestea, meteorologii spun că şi miercuri canicula şi disconfortul termic vor persista în sudul, estul şi centrul ţării.

Cod galben de ceaţă în localităţi din Harghita, Botoşani şi Suceava
Meteo & Trafic vineri, 7 noiembrie 2025, 08:37

Cod galben de ceaţă în localităţi din Harghita, Botoşani şi Suceava

Avertizare anowcasting este valabilă până la ora 10.00. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis anunță că în aceste zone ceaţa va...

Cod galben de ceaţă în localităţi din Harghita, Botoşani şi Suceava
Vreme apropiată de normalul termic al perioadei mâine în Transilvania
Meteo & Trafic marți, 4 noiembrie 2025, 16:39

Vreme apropiată de normalul termic al perioadei mâine în Transilvania

Cerul va fi variabil și pe arii restrânse se vor semnala ploi slabe și precipitaţii mixte în zonele montane. Vântul va sufla slab şi moderat,...

Vreme apropiată de normalul termic al perioadei mâine în Transilvania
Luna noiembrie a început cu vreme neobișnuit de caldă
Meteo & Trafic luni, 3 noiembrie 2025, 07:30

Luna noiembrie a început cu vreme neobișnuit de caldă

Luna noiembrie a început cu vreme neobișnuit de caldă pentru această perioadă, arată meteorologii. De duminică, însă, valorile termice vor...

Luna noiembrie a început cu vreme neobișnuit de caldă
Primul tronson al Autostrăzii Unirii A8 a fost atribuit unei asocieri de constructori
Meteo & Trafic vineri, 31 octombrie 2025, 10:35

Primul tronson al Autostrăzii Unirii A8 a fost atribuit unei asocieri de constructori

Primul tronson al Autostrăzii Unirii A8 a fost atribuit unei asocieri de constructori, într-un contact cu valoare de aproape un miliard de euro....

Primul tronson al Autostrăzii Unirii A8 a fost atribuit unei asocieri de constructori
Meteo & Trafic joi, 30 octombrie 2025, 09:40

Informaţii din trafic

Se circulă în condiții de ceață pe mai multe drumuri din județul Harghita. Polițiștii recomandă prudență la volan și adaptarea stilului...

Informaţii din trafic
Meteo & Trafic miercuri, 29 octombrie 2025, 18:22

Vreme caldã pentru aceastã data mâine în Transilvania

Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri temporare, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în special în zonele de munte....

Vreme caldã pentru aceastã data mâine în Transilvania
Meteo & Trafic luni, 27 octombrie 2025, 15:45

Vreme relativ rece mâine în Transilvania

Cerul va fi temporar noros. Local se vor semnala ploi, iar la munte precipitaţii mixte, temporar ninsori la peste 1400 m. Vântul va sufla slab şi...

Vreme relativ rece mâine în Transilvania
Meteo & Trafic sâmbătă, 25 octombrie 2025, 12:13

Vreme apropiată de normalul termic al perioadei în Transilvania

Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la munte, unde izolat vor fi condiţii de ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări...

Vreme apropiată de normalul termic al perioadei în Transilvania