S-a stabilit ordinea în care concurenții vor interpreta melodia românească, la Cerbul de Aur

La Centrul Cultural Reduta din Braşov a avut loc, luni, tragerea la sorţi pentru stabilirea zilei în care concurenţii vor cânta melodia românească.

Joi, în prima seară de concurs, şase artişti vor interpreta melodia în limba română, iar şase o piesă din repertoriul propriu, urmând ca vineri, în cea de-a doua seară a concursului, după acelaşi algoritm, ceilalţi şase finalişti să interpreteze melodia în limba română, respectiv pe cea din repertoriul propriu.

Festivalul Cerbul de Aur 2019 va fi o ediţie completă, pentru toate gusturile, cu ritm, dar şi romantică.

Pe scena din Piaţa Sfatului vor urca Ronan Keating, Emeli Sandé, Ştefan Bănică, Irina Rimes, Corina Chiriac. Pentru concurenţii din acest an, echipa TVR a pregătit un format cu două zile de concurs, o Gală de premiere şi evenimente adiacente.

Cei 12 artişti din concurs vor performa în prima şi a doua zi a Festivalului, joi şi vineri, 22 şi 23 august, pentru ca sâmbătă să aflăm câştigătorii premiilor în valoare totală de 55 de mii de euro.

Festivalul se va încheia cu un spectacol folcloric care va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical. Festivalul Cerbul de Aur va fi transmis în direct şi în exclusivitate, în perioada 22-25 august, pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional, TVR Moldova şi platforma TVR+, de la ora 21:00.

Sursa: Radio România Brașov FM/Mihai Cojocaru

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9756RON-0.0008
  • usd 0.1161 1 -0.0001

  • chf 5.0733 1 -0.0040

  • aud 3.0569 1 0.00320

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Inundată de ape de inflitrație din pârâu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În urma precipitațiilor abundente de lun...

Spitalul Oncologic de la Tg. Mureș va de...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Clădirea are 5 nivele și o suprafață tot...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Opera rock „Meșterul Manole”, la Biseric...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un spectacol de neratat este programat s...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Braşovul candidează pentru al doilea an ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Municipiul a trecut de prima etapă a com...

Parteneri