Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

“Ajungem Mari” caută 40 de voluntari în Mureș și Brașov

“Ajungem Mari” caută 40 de voluntari în Mureș și Brașov
Foto: Sursa foto: facebook.com/ajungemmari

Publicat de Corina Muntean, 30 august 2019, 17:58

Programul educațional „Ajungem Mari” a extins perioada de înscriere pentru voluntari.
Inițiativa sprijină, din punct de vedere educațional, copiii din centrele de plasament.

În județele Mureș și Brașov sunt disponibile 40 de locuri, din care 20 în Mureș și tot atâtea în Brașov. Vârsta minima pentru a deveni voluntar este de 16 ani, iar cei interesați se mai pot înscrie până la data de 1 septembrie, a explicat managerul comunității, Alina Șandor:

Ne dorim ca, pe lângă cei înscriși deja, să se mai îînscrie pentru că nu toți participă la training sau de selecța inițială. După înscriere îi selecționăm, le transmitem dacă au fost saunualeși, apoi confirmă participarea la training iar acestea sunt urmate de o altă selecție și, în consecință, o parte dintre ei se pierd.

Copiii înscriși în cadrul programului beneficiază de meditații la diverse materii.
Voluntarii proiectului merg săptămânal la centre, și, preț de două ore, îi ajută pe copii să înțeleagă noțiunile care nu le sunt clare.
În anii precedenți, programul se desfășura pe o perioadă de 6 luni însă, anul acesta, el a fost prelungit.

Revine, Alina Șandor:

Până acum, programul se desfășura pe o perioadă de 6 luni însă lunile în care copii aveau examene sau în care aveau mai mult de învățat rămâneau descoperite iar noi nu îi mai puteam sprijini. Astfel am decis prelungirea acestuia cu 2 luni pentru a acoperii întregul an școlar.

Cei care își doresc să devină voluntari ai programului se pot înscrie prin site-ul www.ajungemmari.ro, secțiunea „Devino Voluntar”.
Voluntarii beneficiază de pregătire în pedagogie și vor lucra într-o echipă de până la 3 persoane cu o grupă de maxim 6 copii.
Pe lângă pregătirea și recuperarea școlară ei vor mai susține și ateliere de dezvoltare a creativității.
Programul educațional „Ajungem Mari” a debutat la Bucrești în anul 2014 iar acum se desfășoară în 24 de județe, cu peste 1600 de voluntari activi.

Vlad Todoran

Creșterea normei didactice nu produce modificări în școlile din Harghita și Mureș
Cultură-educaţie marți, 26 august 2025, 12:00

Creșterea normei didactice nu produce modificări în școlile din Harghita și Mureș

Ministerul Educației și Cercetării a comunicat că aproximativ 98,6% dintre profesorii titulari rămân în aceleaşi unităţi şcolare, în urma...

Creșterea normei didactice nu produce modificări în școlile din Harghita și Mureș
Bacalaureat – sesiunea a doua: Rezultatele finale vor fi afişate astăzi
Cultură-educaţie marți, 26 august 2025, 08:54

Bacalaureat – sesiunea a doua: Rezultatele finale vor fi afişate astăzi

Rezultatele finale după rezolvarea contestaţiilor la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat vor fi afişate azi, potrivit calendarului...

Bacalaureat – sesiunea a doua: Rezultatele finale vor fi afişate astăzi
Masterat în premieră în România, la UMFST G.E. Palade Târgu Mureș
Cultură-educaţie luni, 25 august 2025, 12:18

Masterat în premieră în România, la UMFST G.E. Palade Târgu Mureș

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” Târgu Mureș lansează un nou program de studii universitare...

Masterat în premieră în România, la UMFST G.E. Palade Târgu Mureș
1.500 de elevi mureșeni au părinții plecați la muncă în străinătate
Cultură-educaţie joi, 21 august 2025, 14:00

1.500 de elevi mureșeni au părinții plecați la muncă în străinătate

Dacă în urmă cu doi-trei ani, numărul copiilor lăsați de părinți în grija bunicilor sau a altor rude nu depășea 1.000, ultimele date ale...

1.500 de elevi mureșeni au părinții plecați la muncă în străinătate
Cultură-educaţie joi, 21 august 2025, 12:59

Aproape 30% dintre elevii mureșeni trăiesc sub pragul sărăciei

23.000 de elevi din toate ciclurile de învățământ au beneficiat în anul școlar trecut de tichete sociale oferite de stat prin Ministerul...

Aproape 30% dintre elevii mureșeni trăiesc sub pragul sărăciei
Cultură-educaţie joi, 21 august 2025, 12:00

Peste 200 de locuri sunt încă disponibile la școlile profesionale din județul Mureș

Repartizarea absolvenților claselor a VIII-a a ajuns în cea de-a treia etapă, iar acum se distribuie locurile din învățământul profesional...

Peste 200 de locuri sunt încă disponibile la școlile profesionale din județul Mureș
Cultură-educaţie miercuri, 20 august 2025, 15:59

Școli de vară de știință aplicată pentru copiii din Gurghiu și Sânmărtinu de Câmpie

125 copii din județul Mureș, cu vârste între 9 și 15 ani, au participat la Școlile de Vară STEAM, gratuite, coordonate de Fundația...

Școli de vară de știință aplicată pentru copiii din Gurghiu și Sânmărtinu de Câmpie
Cultură-educaţie miercuri, 20 august 2025, 13:48

Pentru prima dată după mulți ani, toate sindicatele mureșene s-au unit pentru un protest în stradă

Câteva sute de lucrători din cadrul sindicatelor, federațiilor și confederațiilor sindicale din județul Mureș au pichetat astăzi Instituția...

Pentru prima dată după mulți ani, toate sindicatele mureșene s-au unit pentru un protest în stradă