Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Prefectul a cerut intervenția armatei la incendiul de la Sighișoara

Prefectul a cerut intervenția armatei la incendiul de la Sighișoara
Foto: Foto: ISU Mureș

Publicat de Corina Muntean, 20 septembrie 2019, 15:15 / actualizat: 1 octombrie 2019, 21:02

Prefectul județului Mureș, Mircea Dușa, a ajuns astăzi la locul incendiului care se manifestă la groapa de gunoi de la Sighișoara, unde a coordonat Comitetul local pentru situații de urgență a Municipiului Sighișoara.
Au fost prezenți și o parte din membrii Comitetului județean pentru situații de urgență, care au atribuții în acest domeniu.
Forțele de intervenție vor rămâne pe tot parcursul zilei și vor supraveghea locul și în timpul nopții, iar intervenția va continua în cursul zilei de mâine.
Prefectul județului Mureș, Mircea Dușa, a solicitat și Gărzii de Mediu să verifice dacă operatorul care administrează groapa de gunoi respectă legea și să ia și măsurile necesare dacă se vor constata nereguli.

Pentru că Agenția pentru Protecția Mediului Mureș nu dispune de un laborator mobil, am cerut și sprijinul Ministerului Apărării Naționale, respectiv al Batalionului CBRN din Municipiul Sighișoara, să monitorizeze în permanență calitatea aerului. În momentul de față se intervine cu autospeciale de mare capacitate, cu mijloace puse la dispoziție de primărie, de operatorul economic și Aquaserv și încercăm să stingem incendiul într-un termen rezonabil.

Inspectorul șef al ISU ”Horea” Mureș, col. Călin Handrea, a explicat că incendiul va fi greu de lichidat din cauză că se manifestă în adâncime și există și riscuri mari pentru personalul de intervenție.

La fața locului intervenim cu 5 autospeciale de mare capacitate, între 5.000 și 9.000 de litri, suntem sprijiniți în aceste efort de stingere și localizare a incendiului de unitatea militară batalionul CBRN de la Sighișoara. De asemenea, avem în sprijin utilaje ale operatorului economic, ale Primăriei Municipiului Sighișoara, și Aquaserv, care ne sprijină cu cantitatea necesară de apă în procesul de stingere. Este o intervenție dificilă în sensul accesului pe muntele acesta de gunoi, intervenim de pe autoscări, pentru a nu pune în pericol personalul propriu. Intervențiile de genul acesta, din păcate, este de lungă durată, arderea este în profunzime, în momentul în care stingem flăcările la suprafață, din nou se reaprind în interior, iar în momentul în care lucrăm cu utilajele pentru a îndepărta materialele, primește oxigen, deci este de durată.

Incendiul a izbucnit astăzi în jurul orei 6 și de atunci pompierii mureșeni intervin fără pauză la fața locului, pentru a-l stinge.

Raluca Creţ

Seară de jazz în Cetatea Târgu Mureș
Eveniment vineri, 12 septembrie 2025, 18:38

Seară de jazz în Cetatea Târgu Mureș

Sub genericul „Seară Jazz la Cetate”, mâine sunteți așteptați la un concert de jazz în Cetatea Medievală din Tg.Mureș. Cu acest prilej va...

Seară de jazz în Cetatea Târgu Mureș
Dan Burlac organizează la Braşov cea de-a 10-a ediţie Alpin Film Festival
Eveniment vineri, 12 septembrie 2025, 14:36

Dan Burlac organizează la Braşov cea de-a 10-a ediţie Alpin Film Festival

Braşovul devine, între 15-21 septembrie, tabăra de bază pentru mii de iubitori ai muntelui, culturii şi aventurii. Filme premiate, expoziţii de...

Dan Burlac organizează la Braşov cea de-a 10-a ediţie Alpin Film Festival
Peste 1.300 de alergători, din ţară şi din străinătate, participă, în acest weekend, la a cincea ediţie a Running Festival, de la Miercurea-Ciuc
Eveniment joi, 11 septembrie 2025, 17:30

Peste 1.300 de alergători, din ţară şi din străinătate, participă, în acest weekend, la a cincea ediţie a Running Festival, de la Miercurea-Ciuc

Primarul municipiului, Korodi Attila, a declarat azi, într-o conferinţă de presă, că evenimentul este rezultatul unei strategii de promovare a...

Peste 1.300 de alergători, din ţară şi din străinătate, participă, în acest weekend, la a cincea ediţie a Running Festival, de la Miercurea-Ciuc
La final de săptămână, vor fi trei zile cu muzică folk, la Brașov
Eveniment joi, 11 septembrie 2025, 14:48

La final de săptămână, vor fi trei zile cu muzică folk, la Brașov

Sub genericul „Cetățuia între lumi – Festival Folk”, Centrul Cultural Apollonia, organizează între 12 și 14 septembrie, un eveniment...

La final de săptămână, vor fi trei zile cu muzică folk, la Brașov
Eveniment joi, 11 septembrie 2025, 13:12

Analistul Ștefan Popescu: incidentul din Polonia testează limitele răbdării NATO

Incidentul recent din Polonia, unde mai multe drone ruseşti au survolat teritoriului ţării, arată intenția Moscovei de a testa limitele...

Analistul Ștefan Popescu: incidentul din Polonia testează limitele răbdării NATO
Eveniment joi, 11 septembrie 2025, 12:31

Polonia introduce restricţii de trafic aerian de-a lungul frontierei sale estice

Polonia a introdus restricţii privind traficul aerian de-a lungul graniţelor sale estice cu Belarus şi Ucraina, a anunţat azi Comandamentul...

Polonia introduce restricţii de trafic aerian de-a lungul frontierei sale estice
Eveniment joi, 11 septembrie 2025, 12:08

De ziua lor, pompierii invită mureșenii să-i cunoască mai bine

Astăzi și sâmbătă, de ziua lor, pompierii mureșeni se prezintă publicului atât cu exerciții demonstative cât şi cu tradiţionala Zi a...

De ziua lor, pompierii invită mureșenii să-i cunoască mai bine
Eveniment joi, 11 septembrie 2025, 11:24

Rezerviştii din judeţele Sibiu şi Mureş, convocaţi de MApN în cadrul unui exerciţiu de mobilizare şi antrenament

Aceștia vor fi convocaţi, în perioada 15 – 19 septembrie, în cadrul unui exerciţiu de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii...

Rezerviştii din judeţele Sibiu şi Mureş, convocaţi de MApN în cadrul unui exerciţiu de mobilizare şi antrenament