O nouă avertizare cod galben de ploi torenţiale şi de caniculă.
Publicat de radiomures, 7 august 2010, 00:00
România este în continuare sub semnul fenomenelor extreme: în unele regiuni plouă torenţial, iar în altele este caniculă.
Meteorologii au emis, astăzi, o nouă avertizare cod galben de ploi torenţiale. Potrivit acesteia, până diseară, la ora 23,00, în Maramureş, Transilvania, nordul Moldovei, cea mai mare parte a Olteniei şi vestul Munteniei, precum şi în zona de munte, vor fi averse, descărcări electrice, intensificari ale vântului cu aspect de vijelie şi, izolat, grindină.
Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi, izolat, chiar 50 l/mp. În celelalte regiuni, însă, vremea va fi caniculară, iar indicele de confort termic va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar mercurul termometrelor va urca până la 37 de grade. Canicula se va menţine şi mâine în sud-estul ţării.
Sursa: Rador