România continuă calificările olimpice la hochei
Patinoarul „Olimpic” din Brașov a găzduit, în intervalul 12-15 decembrie, turneul grupei K de hochei pe gheață, din etapa a doua a pre-calificărilor la Jocurile Olimpice de Iarnă din 2022, care se vor desfășura la Beijing, în China. La turneul brașovean au participat patru selecționate: Islanda, Israel, Kyrgyzstan și România.
Primele meciuri s-au disputat joi, 12 decembrie: Islanda – Kyrgyzstan 9-4 și Israel – România 0-15. Vineri, 13 decembrie, au avut loc jocurile: Islanda – Israel 5-0 și România – Kyrgyzstan 18-2. Ultimele confruntări au fost programate duminică, 15 decembrie: Kyrgyzstan – Israel 4-5 după prelungiri și România – Islanda 10-1 (FOTO).
Grupa a revenit României, cu 9 puncte, urmată de Islanda, cu 6 puncte, Israel, cu 2 puncte și Kyrgyzstan, cu 1 punct.
Câștigătoarea grupei, România, continuă campania spre Olimpiada Albă urmând a evolua în etapa a treia a fazei de pre-calificare, care va avea loc în orașul englez Nottingham, în perioada 6-9 februarie 2020.
Septimiu Cioloboc