Mai mulţi copii din localitatea Dorohoi, provenind din familii afectate de inundaţii, şi-au petrecut câteva zile de vacanţă în staţiunea harghiteană Borsec, prin grija Federaţiei Comunităţii Evreieşti din România.
Publicat de radiomures, 2 august 2010, 00:00
Cei 36 de copii, însoţiţi de două cadre didactice şi un cadrul medical au fost găzduiţi de Centrul de Recreere şi Instruire din Borsec. Directorul Centrelor de Instruire şi Recreere a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Ivan Truter, a declarat că participanţii la tabără au între 7 şi 17 ani şi au beneficiat de condiţii excelente de cazare şi masă. În plus, ei au avut parte de un program foarte variat care a cuprins excursii, drumeţii, concursuri şi jocuri de tabără. Ivan Truter a spus că micuţii sunt foarte marcaţi de ceea ce li s-a întâlmplat familiilor lor şi cele câteva zile petrecute în tabără i-a făcut să uite de probleme. Oraşul Dorohoi, din judeţul Botoşani, a fost afectat de inundaţii catastrofale în luna iunie.
Ioana Dima