Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Ministrul Muncii spune că alocațiile copiilor ar putea fi dublate din iulie

Ministrul Muncii spune că alocațiile copiilor ar putea fi dublate din iulie

Publicat de Corina Muntean, 14 ianuarie 2020, 15:46

Creşterea alocaţiilor pentru copii nu se poate face peste noapte, deoarece nu sunt fonduri prevăzute în buget, astfel că cel mai probabil măsura va putea fi implementată după rectificarea bugetară din luna iulie 2020, a declarat, azi, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.
Ministrul spune că măsura nu poate fi implementată imediat în condițiile în care s-a stabilit și creşterea cu 40% a pensiilor.
Comentariul ministrului Muncii a venit la scurt timp după promulgarea de către şeful statului, azi, a legii privind dublarea alocaţiei pentru copii.
Violeta Alexandru a subliniat că, în urma promulgării legii, Guvernul are datoria de a găsi, la rectificarea bugetară din iulie, resursele financiare pentru aplicarea măsurii.
Și premierul Ludovic Orban a anunţat vineri că termenul de intrare în vigoare a dublării alocaţiilor pentru copii va fi probabil prorogat.

Două persoane reținute, în Mureș, în cadrul operațiunii JUPITER
Social luni, 3 noiembrie 2025, 17:02

Două persoane reținute, în Mureș, în cadrul operațiunii JUPITER

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Râciu, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, au...

Două persoane reținute, în Mureș, în cadrul operațiunii JUPITER
Covasna: Militari ai Batalionului ‘Cireşoaia’ au celebrat Ziua Vânătorilor de Munte pe Vârful Moldoveanu
Social luni, 3 noiembrie 2025, 16:04

Covasna: Militari ai Batalionului ‘Cireşoaia’ au celebrat Ziua Vânătorilor de Munte pe Vârful Moldoveanu

Ziua Vânătorilor de Munte, sărbătorită pe 3 noiembrie, a fost marcată de militarii Batalionului 22 ‘Cireşoaia’ cu o ascensiune pe...

Covasna: Militari ai Batalionului ‘Cireşoaia’ au celebrat Ziua Vânătorilor de Munte pe Vârful Moldoveanu
Containere pentru cei care vor să arunce deșeurile voluminoase și textile
Social luni, 3 noiembrie 2025, 15:11

Containere pentru cei care vor să arunce deșeurile voluminoase și textile

La Târgu Mureș a început astăzi o nouă campanie de colectare a deșeurilor voluminoase și textile, care va dura până la finalul lunii...

Containere pentru cei care vor să arunce deșeurile voluminoase și textile
Covasna: Programul ‘Dăm valoare rablei tale’ va fi schimbat pentru a deveni mai atractiv
Social luni, 3 noiembrie 2025, 15:09

Covasna: Programul ‘Dăm valoare rablei tale’ va fi schimbat pentru a deveni mai atractiv

Primăria Sfântu Gheorghe intenţionează să schimbe regulile programului ‘Dăm valoare rablei tale’, pentru a-l face mai atractiv şi...

Covasna: Programul ‘Dăm valoare rablei tale’ va fi schimbat pentru a deveni mai atractiv
Social luni, 3 noiembrie 2025, 14:00

Primăria Tg.Mureș a început pregătirile pentru sărbătorile de iarnă

Ca în fiecare an, în centrul municipiului Târgu Mureș va fi organizat un Târg de Crăciun ce va funcționa timp de o lună, iar în Cetate va fi...

Primăria Tg.Mureș a început pregătirile pentru sărbătorile de iarnă
Social luni, 3 noiembrie 2025, 13:00

Zona metropolitană Braşov va avea un sistem public de transport feroviar

Prin accesarea de fonduri europene se va realiza un tren metropolitan de legătură între municipiile Braşov şi Sfântu Gheorghe, precum şi cu...

Zona metropolitană Braşov va avea un sistem public de transport feroviar
Social luni, 3 noiembrie 2025, 13:00

Sute de mii de copii din România trăiesc o bună parte din copilărie fără părinți

Asta arată concluziile celui mai recent studiu efectuat de Organizația Salvați Copiii, care a vizat părinții plecați la muncă în...

Sute de mii de copii din România trăiesc o bună parte din copilărie fără părinți
Social luni, 3 noiembrie 2025, 12:55

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism solicită menţinerea şi actualizarea cu inflaţia a voucherelor de vacanţă

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism solicită menţinerea şi actualizarea valorii voucherelor de vacanţă şi actualizarea valorii lor...

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism solicită menţinerea şi actualizarea cu inflaţia a voucherelor de vacanţă