Minor de 15 ani din Harghita, arestat pentru că ar fi atacat cu cuţitul un curier

Un minor în vârstă de 15 ani, din Bălan, a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 zile, fiind suspectul unei grave infracţiuni de tâlhărie, comisă asupra unui curier, care a fost atacat cu un cuţit şi deposedat de un colet în valoare de aproape 3.000 de lei.
Ancheta a fost demarată de poliţişti în ziua de 6 ianuarie, când la numărul de urgenţă 112 a fost sesizată comiterea unei agresiuni, asupra angajatului unei societăţi comerciale de curierat, faptă comisă la periferia oraşului Bălan.
Oamenii legii au stabilit că victima a fost ademenită telefonic de un necunoscut, care şi-a declinat o identitate falsă şi a stabilit respectivul loc de întâlnire, în scopul livrării unui colet, moment în care l-a înțepat cu un cuțit. Poliţiştii au reuşit să identifice autorul faptei, în data de 20 ianuarie fiind puse în aplicare şi două mandate de percheziţie domiciliară.
Pe numele tânărului de 15 ani a fost emis un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile. Pentru fapta comisă, tânărul poate primi o pedeapsă privativă de libertate de până la 10 ani.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

GRAFFITI – TOP 30 RTM cu CRISTIAN CRACIUN

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

O inimă şi un ficat au fost transportate...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Misiunea contra-cronometru a Departament...

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Circulație îngreunată pe DN 1, în zona P...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul Ge...

Parteneri