Numărul infecțiilor cu coronavirus ar fi depăşit 40.000, susțin cercetătorii chinezi

Guvernele ar trebui să ia măsuri ”draconice” pentru restrângerea deplasărilor populaţiei dacă doresc limitarea propagării coronavirusului cu epicentrul în oraşul Wuhan, au declarat luni cercetători din Hong Kong.
Aceștia au estimat, pe baza unor modele matematice, că numărul cazurilor de infectări a depăşit 40.000 de persoane, informează AFP.
În total, 2.744 de cazuri au fost confirmate oficial în această ţară, printre care şi cel al unui bebeluş de nouă luni, iar suspiciunile de îmbolnăviri s-au dublat într-un interval de 24 de ore, ajungând la aproape 6.000.
‘Trebuie să ne pregătim pentru situaţia în care această epidemie specifică va deveni o epidemie mondială’, a declarat Gabriel Leung, conducătorul unei echipe de cercetători.
Directorul Comisiei Naţionale pentru Sănătate (CNS), care are rang de ministru în China, a precizat că noul virus are o perioadă de incubaţie de până la două săptămâni, iar transmiterea este posibilă şi în perioada de incubaţie, altfel spus chiar înainte de apariţia simptomelor.
Adrian Streinu Cercel, a precizat că Institutul pe care il conduce este pregătit să preia și să trateze evenutale îmbolnăviri cu acest coronavirus:

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Acasă în Ardeal cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Fără transport local de Înviere, în Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Programul de transport local din cele do...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Meteorologii anunţă că de mâine seară, v...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În prima zi de Paşti va mai ploua la mun...

Parteneri