Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Negocieri între premierul Ludovic Orban şi reprezentanţii grefierilor

Negocieri între premierul Ludovic Orban şi reprezentanţii grefierilor
Foto: Foto: gov.ro

Publicat de MIRELA ROTAR, 28 ianuarie 2020, 11:37

Reprezentanţii grefierilor vor purta negocieri cu premierul Ludovic Orban pe tema eliminării pensiilor speciale.
Ei ameninţă cu greva generală, potrivit preşedintelui Sindicatului Grefierilor, Cătălin Trăistariu, înainte de întâlnirea cu premierul.

Cătălin Trăistariu:

În raport de discuţiile şi rezultatele întâlnirii de astăzi, ne vom întruni într-o adunare generală extraordinară pentru a decide alte forme de protest ce vor fi adoptate zilele următoare. Se poate ajunge până la închiderea totală a instanţelor şi a Parchetelor şi declanşarea grevei în condiţiile legale. Având în vedere că nu am avut niciun fel de dialog până astăzi, în speranţa că dialogul va fi constructiv şi va urma nişte paşi legali, respectiv asumarea anumitor direcţii de către premier, există posibilitatea să putem să găsim o cale de rezolvare a lor. Suntem conştienţi că nu se pot rezolva mâine, deşi s-ar putea, dacă ar exista intenţie din partea dumnealui, însă, în funcţie de ce se va întâmpla, vom lua şi noi o decizie.

Cătălin Trăistariu a mai precizat că în toată ţara sunt 8.000 de grefieri, din care 6.000 participă la protest.

Curtea de Conturi a sesizat organele de urmărire penală în cazul Romsilva
Justitie marți, 17 iunie 2025, 19:47

Curtea de Conturi a sesizat organele de urmărire penală în cazul Romsilva

Curtea de Conturi a sesizat organele de urmărire penală în cazul Romsilva, după ce, în cadrul unei misiuni de audit, a descoperit mai multe...

Curtea de Conturi a sesizat organele de urmărire penală în cazul Romsilva
Solicitare de sesizare a CCR transmisă de AUR preşedintelui Camerei Deputaţilor
Justitie duminică, 15 iunie 2025, 11:46

Solicitare de sesizare a CCR transmisă de AUR preşedintelui Camerei Deputaţilor

Alianța pentru Unirea Românilor a transmis președintelui Camerei Deputaților o solicitare de sesizare a Curții Constituționale privind un...

Solicitare de sesizare a CCR transmisă de AUR preşedintelui Camerei Deputaţilor
Noi rețineri în dosarul furtului de combustibil de la RATBV
Justitie duminică, 15 iunie 2025, 11:45

Noi rețineri în dosarul furtului de combustibil de la RATBV

Alți 7 șoferi angajați la RATBV au fost reținuți de procurori, după ce au fost audiați în dosarul furtului de combustibil de la societatea de...

Noi rețineri în dosarul furtului de combustibil de la RATBV
Elena Udrea a cerut eliberarea condiţionată din penitenciar
Justitie miercuri, 11 iunie 2025, 13:54

Elena Udrea a cerut eliberarea condiţionată din penitenciar

Solicitarea vine după ce instanţa a dispus reducerea a circa opt luni din pedeapsa de şase ani de închisoare pe care aceasta a primit-o în...

Elena Udrea a cerut eliberarea condiţionată din penitenciar
Justitie joi, 5 iunie 2025, 13:51

Acordul de mediu pentru hidrocentrala de la Răstoliţa, din nou suspendat de instanţă

Acordul de mediu pentru hidrocentrala de la Răstoliţa, din judeţul Mureş, care este finalizată în proporţie de peste 90%, a fost din nou...

Acordul de mediu pentru hidrocentrala de la Răstoliţa, din nou suspendat de instanţă
Justitie joi, 29 mai 2025, 18:44

Curtea Constituţională a decis, astăzi, că declaraţiile de avere şi de interese NU trebuie să includă bunurile şi veniturilor soţilor şi copiilor

Curtea Constituţională a decis, astăzi, că declaraţiile de avere şi de interese NU trebuie să includă bunurile şi veniturilor soţilor şi...

Curtea Constituţională a decis, astăzi, că declaraţiile de avere şi de interese NU trebuie să includă bunurile şi veniturilor soţilor şi copiilor
Justitie luni, 26 mai 2025, 15:45

Călin Georgescu va fi audiat mâine la Parchetul General după ce a citat din liderul legionar Corneliu Zelea Codreanu la un post de televiziune

Fostul candidat la Președinția României, Călin Georgescu, a fost citat mâine la Parchetul General, pentru a fi audiat în ancheta care privește...

Călin Georgescu va fi audiat mâine la Parchetul General după ce a citat din liderul legionar Corneliu Zelea Codreanu la un post de televiziune
Justitie joi, 22 mai 2025, 15:33

Hotărârea CCR privind validarea alegerii noului preşedinte, publicată în Monitorul Oficial

Totodată, a fost publicată Hotărârea CCR privind rezultatul alegerilor din al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. Curtea Constituţională a...

Hotărârea CCR privind validarea alegerii noului preşedinte, publicată în Monitorul Oficial