Bugetul Festivalului Medieval de la Sighişoara a fost redus la jumătate.
Publicat de radiomures, 6 iulie 2010, 00:00
A 18-a ediţie va avea loc în perioada 23-25 iulie.
Organizatorii sunt Primăria municipiului Sighişoara şi Asociaţia Turistică Sighişoara.
Cavaleri cu armuri şi săbii, domniţe, păpuşari, iluzionişti şi vrăjitori au oferit anul trecut un adevărat spectacol pe străzile Cetăţii Sighişoara, spectacol care nu va lipsi nici în acest an, chiar dacă e criză economică.
Municipalitatea alocă suma de 50 000 de lei, jumătate din suma alocată acum un an, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Sighişoara, Anca Silvia Raţiu, decizia fiind luată la şedinţa de Consiliu Local din 24 iunie. Programul festivalului din acest an este exclusiv medieval şi se va desfăşura doar în cetate, unde vor fi amplasate trei scene fixe şi una mobilă.
Nu vor lipsi nici animaţia stradală, comedia dell’arte şi teatru pentru copii. Începând din acest an, alături de cavalerii veniţi din alte părţi, va fi prezentat publicului şi Ordinul Cavalerilor Cerbi, un ordin cavaleresc nou înfiinţat, primul din Sighişoara.
În ediţia din 2009 a festivalului au participat peste 30.000 de persoane, dintre care mai mult de jumătate turişti străini, iar tema festivalului a fost “masca”.
Adela Moldovan