Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Coregraful Gigi Căciuleanu dansează pentru “măiastra” Miriam Răducanu, la Gala Premiilor Radio România Cultural

Coregraful Gigi Căciuleanu dansează pentru “măiastra” Miriam Răducanu, la Gala Premiilor Radio România Cultural
Foto: Foto: Ciprian Zinca

Publicat de MIRELA ROTAR, 6 martie 2020, 14:14

Gigi Căciuleanu este invitatul special al Galei Premiilor Radio România Cultural care va avea loc pe data de 30 martie, pe scena Teatrului Odeon. Artistul va veni special de la Paris cu un moment dedicat fostei sale profesoare și partenere de dans, Miriam Răducanu, care va primi, din partea Radio România Cultural, Premiul de Excelență.

Cariera lui Gigi Căciuleanu a fost profund influențată de Miriam Răducanu pe care artistul o consideră: ”o singularitate pe scena lumii, a dansului românesc și, în general, în viață.”

Relația specială dintre Miriam Răducanu și Gigi Căciuleanu a început încă din anii de școală ai lui Gigi. ”Când a intrat în sala de clasă am simțit un fel de magnetism, magnetism de trăsneală. Ea a venit și ne-a spus: o să improvizăm. Iar eu i-am improvizat și atunci cred că ne-am îndrăgostit unul de altul. A fost dragoste la prima vedere pentru că am descoperit o nouă etapă a libertății”, a spus Gigi Căciuleanu, într-un interviu pentru Radio România Cultural.

Debutul ca dansator al lui Gigi Căciuleanu este, de asemenea, strâns legat de întâlnirea cu Miriam Răducanu. ”Am debutat chiar în școală fiind, într-un spectacol al lui Miriam Răducanu, la Teatrul Mic, în urmă cu peste 50 de ani’, spune Gigi Căciuleanu, în același interviu în care își amintește cum chiulea de la școală ca să vadă spectacolele profesoarei sale: ”Primul lucru pe care l-am văzut era un moment în care ea ridica mâna, într-un gest lent, încet, homeopatic. Această mână se ducea spre ochi și se contopea cu arcada. Atunci mi-am dat seama că gândul se poate dansa. Am mers acasă și le-am spus părinților că eu vreau să dansez cu această doamnă.’’

Unul dintre momentele importante din cariera celor doi artiști este reprezentat de Nocturnele din anii 60, de la Teatrul Țăndărică, evenimente culturale atipice pentru acele vremuri prin libertatea de care dădeau dovadă. Timp de cinci ani, Gigi Căciuleanu  și Miriam Răducanu au repetat prin casele oamenilor și au dansat împreună, construind spectacole de referință în istoria culturală bucureșteană. “Începusem să dansăm prin case, la oameni, pentru că nu aveam o scenă unde să ne facem spectacolele. Cine avea un salon mai mare sau o cameră, se dădeau mobilele la o parte și Miriam și Gigi veneau și dansau. Noi am crezut că la Tăndărică vom dansa de câteva ori dar a fost atâta lume de am dansat cinci ani de zile’’, își amintește Gigi Căciuleanu.

Gigi Căciuleanu și Miriam Răducanu se reîntâlnesc, așadar, pe 30 martie, pe scena Teatrului Odeon,  unde Radio România Cultural îi va acorda artistei care a revoluționat dansul modern din România, Premiul de Excelență.

Prezența lui Gigi Căciuleanu la Gala Premiilor Radio România Cultural este sprijinită de compania JTI și Fundația Art Production.

Accesul la Gala Radio România Cultural se va face pe bază de invitații care pot fi solicitate la numărul de telefon 021 303 1515, de luni până vineri, între orele 9.00 și 14.00, sau la adresa de email: cultural@rornet.ro.

Evenimentul va fi transmis în direct la Radio România Cultural și va fi înregistrat și redifuzat de TVR3, coproducător al evenimentului. Detalii, pe www.radioromaniacultural.ro.

 

 

39 de organizaţii la Târgul ONG-urilor de la Târgu Mureș
Eveniment joi, 8 mai 2025, 18:25

39 de organizaţii la Târgul ONG-urilor de la Târgu Mureș

Ediţia a 22-a a evenimentului va avea loc sâmbătă, 10 mai, în Piaţa Trandafirilor. Fiecare organizaţie va avea un stand unde îşi va prezenta...

39 de organizaţii la Târgul ONG-urilor de la Târgu Mureș
Primul festival dedicat grătarului din Târgu Mureş
Eveniment joi, 8 mai 2025, 11:00

Primul festival dedicat grătarului din Târgu Mureş

În perioada 10–11 mai, Cetatea Medievală din Târgu Mureș se transformă într-o scenă gastronomică spectaculoasă: pentru prima dată în...

Primul festival dedicat grătarului din Târgu Mureş
TIFF 2025 include în program peste 200 de filme, cine-concerte și evenimente
Eveniment miercuri, 7 mai 2025, 14:48

TIFF 2025 include în program peste 200 de filme, cine-concerte și evenimente

TIFF.24 se deschide cu un omagiu Florin Piersic și un film irlandez despre a doua șansă: ”Christy”. A 24-a ediție a Festivalului...

TIFF 2025 include în program peste 200 de filme, cine-concerte și evenimente
La Vatican începe procesul de alegere a succesorului Papei Francisc
Eveniment miercuri, 7 mai 2025, 09:41

La Vatican începe procesul de alegere a succesorului Papei Francisc

La Vatican începe procesul de alegere a succesorului Papei Francisc, care a încetat din viaţă de Paşti, la vârsta de 88 de ani. Cardinalii...

La Vatican începe procesul de alegere a succesorului Papei Francisc
Eveniment marți, 6 mai 2025, 20:07

Festivalul SepsiRUN, precedat de conferinţe motivaţionale

Organizatorii SepsiRUN, cea mai mare competiţie de alergare din municipiul Sfântu Gheorghe, vor susţine mai multe conferinţe motivaţionale...

Festivalul SepsiRUN, precedat de conferinţe motivaţionale
Eveniment marți, 6 mai 2025, 09:25

Intrarea în Salina Praid, închisă pe perioadă nedeterminată

Ploile abundente au dus la producerea de infiltrații cu apă în mina de sare, anunță Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență...

Intrarea în Salina Praid, închisă pe perioadă nedeterminată
Eveniment marți, 6 mai 2025, 07:24

Copac căzut pe un tir, în județul Harghita

Pompierii harghiteni au intervenit, luni seara, după ce un copac a căzut pe un tir, pe DN 15, Topliţa-Borsec, în zona Vârfului Creanga. Potrivit...

Copac căzut pe un tir, în județul Harghita
Eveniment marți, 6 mai 2025, 06:51

La Sfântu Gheorghe a avut loc o ceremonie de comemorare a victimelor Holocaustului

La Sfântu Gheorghe a avut loc ieri o ceremonie de comemorare a victimelor Holocaustului, la împlinirea a 81 de ani de la evenimentele din luna mai...

La Sfântu Gheorghe a avut loc o ceremonie de comemorare a victimelor Holocaustului