O editură din Tîrgu- Mureş lansează, joi, primul joc educativ 3D din România.
Publicat de radiomures, 7 septembrie 2010, 00:00
Jocul va avea două versiuni: Castelul Edumatic (joc educativ 3D pentru verificarea cunoştinţelor de matematică – clasa I) şi Castelul Super Edumatic (joc educativ 3D pentru matematică – clasa a II-a).
Povestea jocului începe cu naufragierea extraterestrului Ali într-un castel părăsit de pe o insulă.
Castelul este plin de capcane matematice, fiecare încăpere ascunzând câte o misiune specifică.
Cei din clasa I vor trebui să rezolve misiuni: de orientare, de îndemânare, de recunoaştere a orei, de bombardare a figurilor geometrice, de calcul matematic şi de perspicacitate matematică, în timp ce elevii din clasa a II-a se vor confrunta cu misiuni mai complicate.
Cele două jocuri educaţionale 3D sunt înlocuitoare moderne ale clasicelor manuale de matematică, beneficiind de avizul Ministerului Educaţiei şi conţin câte o revistă (auxiliar şcolar) şi un CD (soft educaţional).
Raluca Creţ