Buna Vestire, sărbătorită pentru prima dată cu bisericile goale

Starea de urgență instituită pe întreg teritoriul României și ordonanțele militare interzic adunarea credincioșilor în lăcașurile de cult, situație care nu a mai fost întâlnită până acum în istorie.

La Târgu-Mureș, Sfânta Liturghie este oficiată după programul obișnuit însă numai de preoți, eventual în prezența cantorului. Oficiile liturgice pot fi transmise, însă, în media online, locală sau națională, a precizat protopopul greco-catolic din Târgu-Mureș și Râciu, pr. Ioan Fărcaș:

Astăzi suntem chemați să primim o veste bună: Buna Vestire! Dumnezeu este cel care a ales-o pe Maria să se întrupeze în pântecele ei, așa cum zice troparul zilei: ”Astăzi este începutul mântuirii noastre și arătarea Tainei celei din Veac, Fiul lui Dumnezei, fiul al Fecioarei se face și Gavriil binevestește Harul. ” Programul bisericilor și al parohiilor este neschimbat, chiar dacă trăim aceste vremuri de restriște. Preoții, la Altare la orarul stabilit, vor celebra Sfinta Liturghie. Este greu să celebrezi Sfânta Liturghie, preot fiind, singur în Biserică sau cel mult însoțit de cantor…

Credincioșii sunt îndemnați de slujitorii Altarelor să respecte întru totul măsurile impuse de autorități și să nu iasă din case.

Preotul Ioan Fărcaș:

Credincioșii sunt îndemnați să respecte toate prevederile și legile statului, respectiv aceste ordonanțe militare pentru a stopa cât mai curând această pandemie. Trebuie să fim cu toții responsabili, conștienți că doar în felul acesta vom reuși să rămânem în viață și să împiedicăm răspândirea virusului și moartea multor semeni ai noștri.

Papa Francisc invită credincioșii de orice confesiune să se unească în rugăciune, astăzi de sărbătoarea Bunei Vestiri, și să recite rugăciunea domnească ”Tatăl Nostru” la ora 12,00, ora Italiei.

„La pandemia virusului vrem să răspundem cu universalitatea rugăciunii”, a spus Suveranul Pontif.

Cristina Bulbescu

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Medicii atrag atenția că digestia va fi ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sunt ultimele zile în care piețele și ma...

Parteneri