Amenzi de peste 80 de mii de lei, miercuri, la Târgu-Mureș

Polițiștii mureșeni alături de jandarmi și efective ale armatei au efectuat miercuri o acțiune de control care viza respectarea măsurilor pentru evitarea răspândirii noului coronavirus pe raza mun. Tg.Mureș.

În cadrul acesteia s-au constituit mai multe puncte de verificare precum și echipe de ordine și siguranță publică, pentru aplicarea prevederilor ordonanțelor militare și combaterea criminalității.

Peste 300 de persoane au fost oprite de forțele de ordine, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș, Emanuela Fărcaș:

Au fost oprite în trafic, pentru control, peste 185 de autovehicule, fiind totodată verificate peste 350 de persoane cu privire la respectarea interdicţiei de deplasare, în conformitate cu prevederile Ordonanţelor Militare în vigoare. Urmare a neregulilor constatate, forţele de ordine au aplicat în intervalul de referinţă 34 de sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţelor militare privind circulaţia pe drumurile publice, valoarea sancţiunilor fiind de aproximativ 88.000 lei.

Polițiștii mureșeni reamintesc că nerespectarea regulilor impuse de autorități atrage sancțiuni. Acestea au fost majorate astăzi și pot ajunge până la 20 de mii de lei.

Vlad Todoran

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creștinii ortodocși și greco-catolici pa...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Meteorologii anunţă că de mâine seară, v...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În prima zi de Paşti va mai ploua la mun...

Parteneri