Bucuria Sfintelor Paști, umbrită în acest an de suferință

Tristețe, durere sufletească, dor, lipsă de inspirație dar și speranță sunt sentimentele contradictorii pe care le-au trăit preoții în aceste zile de Paști. Sărbătorile au fost celebrate, pentru prima oară în istorie, cu bisericile goale.

Totuși, mulți credincioși au rămas în contact telefonic cu îndrumătorii lor spirituali iar protopopul greco-catolic din Târgu-Mureș, Ioan Fărcaș crede că suferința aceasta ar putea transforma oamenii în creștini mai buni:

Ori de câte ori am intrat în Biserică pentru celebrarea Învierii, sau a Sfintei Liturghii sau a altor oficii, am trăit sentimente contradictorii, aș putea să spun. Cum să celebrez, așa, în fața băncilor goale? Sentimentele de durere sufletească, de greu … acea lipsă de vlagă, chiar o lipsă de inspirație, de emoție… Avem nevoie de rugăciune care să ne unească, să ne facă mai buni și, de ce nu, mai puternici după această suferință și după această încercare. Sigur, suntem conștienți că Biserica nu poate trăi virtual tot timpul și așteptăm cu nerăbdare revenirea la normalitate.

Cu greu trăiesc separați de Biserică și unii credincioși care și-au transformat casele în mici biserici și urmăresc online slujbele însă simt acut lipsa Împărtășaniei.

Maria Dulău din Târgu-Mureș consideră că ar fi trebuit găsite soluții și pentru hrana sufletelor:

La început, mi s-a părut extrem de trist și îmi pare foarte rău de fiecare Sfântă Liturghie ratată, din vina mea, bineînțeles. Am înțeles că prezența la Sfânta Liturghie, la Jertfa Euharistică înseamnă, de fapt, viața noastră. Tot m-am gândit zilele acestea că am fi putut merge la Liturghie câte 20, zic eu, să stăm cu distanță între noi, dat fiind faptul că la magazine sunt mai mult de 20 de persoane…. S-ar fi putut găsi măsuri prin care așa cum ne facem rost de alimente să ne putem hrăni și sufletul.

Sfintele Liturghii sunt transmise on-line, prin radio și TV iar credincioșii sunt îndemnați să rămână în casele lor pentru a se proteja pe ei și pe cei din jur.

Pe perioada sărbătorilor pascale, au fost suplimentate și în județul Mureș efectivele forțelor de intervenție care au intensificat acțiunile în jurul bisericilor pentru a împiedica apropierea credincioșilor de lăcașurile de cult.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC – MUZICĂ DE POVESTE cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Poşta Română a început azi distribuirea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Poşta Română a început de astăzi distrib...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Noi categorii de beneficiari în regulame...

Stan Lucian | Citeste articolul

Persoanele care au avut de suferit în ur...

Parteneri