Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

România: 11.700 de persoane în carantină și 24.000 în izolare la domiciliu

România: 11.700 de persoane în carantină și 24.000 în izolare la domiciliu
Foto: Imagine cu caracter ilustrativ

Publicat de MIRELA ROTAR, 26 aprilie 2020, 13:31

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 11.775 de persoane. Alte 24.052 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 136.518 de teste.

De asemenea, Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 486 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

În ultimele de 24 de ore, polițiștii au amendat peste 4.800 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 9,2 milioane de lei.

Virgil Natea

Criză de ser fiziologic la Spitalul Județean Brașov
Sănătate joi, 3 iulie 2025, 11:24

Criză de ser fiziologic la Spitalul Județean Brașov

Lipsa acestei substanțe duce la amânarea unor operații programate. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a infirmat într-o conferință de...

Criză de ser fiziologic la Spitalul Județean Brașov
Sancţiuni în cazul medicilor din sistemul public care nu respectă programul de lucru pentru a lucra în sistemul privat
Sănătate duminică, 29 iunie 2025, 10:23

Sancţiuni în cazul medicilor din sistemul public care nu respectă programul de lucru pentru a lucra în sistemul privat

Ministerul Sănătăţii pregăteşte o ordonanţă de urgenţă, care să permită inclusiv desfacerea contractului de muncă în cazul medicilor...

Sancţiuni în cazul medicilor din sistemul public care nu respectă programul de lucru pentru a lucra în sistemul privat
Sancțiuni în cazul medicilor din sistemul public care nu respectă programul de lucru pentru a lucra în sistemul privat
Sănătate sâmbătă, 28 iunie 2025, 14:08

Sancțiuni în cazul medicilor din sistemul public care nu respectă programul de lucru pentru a lucra în sistemul privat

Ministerul Sănătăţii pregăteşte o ordonanţă de urgenţă care să permită inclusiv desfacerea contractului de muncă în cazul medicilor din...

Sancțiuni în cazul medicilor din sistemul public care nu respectă programul de lucru pentru a lucra în sistemul privat
Controale la CJAS Mureș
Sănătate vineri, 27 iunie 2025, 15:00

Controale la CJAS Mureș

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat ieri că a trimis în teritoriu Corpul de control al ministerului și pe cel al Casei...

Controale la CJAS Mureș
Sănătate vineri, 27 iunie 2025, 12:10

Săptămâna viitoare încep Zilele Spitalului Miercurea Ciuc

Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc organizează, pentru a noua oară, conferința Zilele Spitalului Miercurea Ciuc, în perioada 3–6...

Săptămâna viitoare încep Zilele Spitalului Miercurea Ciuc
Sănătate joi, 26 iunie 2025, 13:00

Sute de cazuri de afecțiuni digestive în Mureș

Sezonul estival vine în fiecare an cu o creștere a cazurilor de infecții virale sau bacteriene în rândul populației, pe fondul încălzirii...

Sute de cazuri de afecțiuni digestive în Mureș
Sănătate marți, 24 iunie 2025, 12:54

Rețetele compensate se pot elibera și online. Medicii și farmaciștii nu prea folosesc procedura pentru că sistemul informatic se blochează

Casa Națională de Asigurări de Sănătate informează că medicamentele prescrise pot fi ridicate de la farmacie fără să se prezinte rețeta,...

Rețetele compensate se pot elibera și online. Medicii și farmaciștii nu prea folosesc procedura pentru că sistemul informatic se blochează
Sănătate luni, 23 iunie 2025, 15:52

Creştere semnificativă a cazurilor de muşcături de căpuşe, înregistrate la SJU Miercurea-Ciuc

Numărul persoanelor muşcate de căpuşe, care s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţă a Spitalului Judeţean de Urgenţă din...

Creştere semnificativă a cazurilor de muşcături de căpuşe, înregistrate la SJU Miercurea-Ciuc